„Vreau să-i atrag atenţia deputatului Eusebiu Pistru că riscă să se facă de râsul lumii, preluând pe nemestecate toate minciunile pe care i le debitează consilierii partidului său. Spre ştiinţa domniei sale, şedinţa a fost convocată încă de luni, prin Dispoziţia nr.6, având pe ordinea de zi cinci puncte : primul, referitor la adoptarea bugetului, iar celelalte patru, legate de masterplanuri. Împreună cu secretarul comunei, am fost personal la ei, dar au refuzat să semneze convocatorul, pentru ca ulterior să solicite ei o şedinţă în aceeaşi zi, pentru aprobarea celor două masterplanuri. Secretarul, cel care, conform legii, convoacă şedinţa, le-a arătat că punctele de pe ordinea de zi solicitată de către ei sunt pe convocatorul deja transmis, considerând că ar fi ridicol să emită un al doilea. Din păcate, observ că diversiunile de tip PDL continuă la Tîrnova şi nu sunt semne că şi-a schimba în vreun fel atitudinea. Lucru valabil şi la teoretic aliatul PNL, PSD-istul Jiva, care continuă să cânte în struna PDL, refuzând şi el să semneze convocatorul”, declară Florin Farcaşiu.
Primarul Farcasiu, despre "diversiunile tip PDL"
ARAD. Primarul Comunei Tîrnova, Florin Farcaşiu, se declară „siderat” de „tupeul fără margini” al consilierilor locali PDL, care au anunţat că ei au convocat o şedinţă extraordinară, pentru aprobarea celor două masterplanuri.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE.
Local
Prin programul Prima Conectare la Apă și Canalizare, 73 de gospodării din Nădlac vor benefia de utilități.
UT Arad
UTA dă peste FCSB în semifinală, calificarea urmând să se decidă în dublă manșă.
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
1
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!