Primarul Ineului acuza „haiducia” Guvernului

De Simion Todoca
Primarul Ineului acuza „haiducia” Guvernului
ARAD. Primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan, acuză Guvernul că, prin derogarea de la Legea Bugetului, practică un fel de „haiducie”, luând de la comunele şi oraşele care au bani, obţinuţi prin muncă şi administraţie eficientă, pentru a le da, mult peste necesar, celor care nu au făcut nimic.

Din păcate, spune Abrudan, sunt furate de roadele muncii lor inclusiv oraşele centre de zonă, condamnându-le la stagnare sau chiar regres. În opinia sa, este vorba despre măsuri pur politice, urmărindu-se discreditarea primarilor din comunităţile mari, numai pentru că aceştia, în cea mai mare parte, sunt de altă culoare politică decât cea roşie. „Prin această măsură aberantă, PSD vrea să discrediteze primarii oraşelor şi comunelor mari, pentru că nu sunt PSD-işti, iar pe de altă parte aruncă bani cu nemiluita în localităţi mici, pentru că acolo sunt primari roşii”, spune Abrudan. Din cauza noii Legi a Bugetului, Ineul este în pericol iminent de a pierde finanţarea unor proiecte pe apă canal şi asfaltări, dar şi pentru modernizarea liceului. Doar pentru apă-canal, cofinanţarea este de 569.960 lei, dar, în urma limitării bugetului, este imposibilă alocarea acestei sume.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !