Primele proiecte comune cu FRF se vor derula din această toamnă

De Valentin Goran
Primele proiecte comune cu FRF se vor derula din această toamnă
Totul în cadrul unui protocol semnat între FRF și Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad.

Protocolul semnat în urmă cu câteva luni între Federația Română de Fotbal și Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad se concretizează, acum, prin demararea unor proiecte comune între cele două instituții. Din această toamnă UAV împreună cu FRF va organiza cursuri pentru manageri şi specialişti în fotbal. Ceea ce se urmăreşte prin aceste cursuri este dezvoltarea resursei umane şi crearea unei culturi de management orientată spre performanţă la toate nivelurile competiţionale.

Rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile punctează „Cred că această vizită de lucru, am putea spune, este o urmare firească, a protocolului semanat între FRF și universitatea noastră. Am avut discuții foarte punctuale pentru derularea unor proiecte comune și o parte din ele se vor contura în viitorul apropiat. Așa cum declaram și la momentul semnării protocolului, cred că acest parteneriat este un câștig și pentru UAV, dar și pentru comunitatea locală”, a precizat rectorul arădean.

Primele discuții aplicate în ceea ce privește derularea acestor proiecte comune au avut loc în la finele săptămânii, la UAV, în prezența managerului de responsabilitate socială și bună guvernanță din cadrul FRF, Florin Șari și a lui Lucian Vișcoțel, de la compartimentul proiecte europene. La întâlnire au mai participat președintele Asociației Județene de Fotbal Arad, Adrian Lucaci și lect.univ.dr. Gabriel Marconi de la Facultatea de Educației Fizică și Sport a UAV.

Federația Română de Fotbal și UAV au încheiat în această vară un protocol de colaborare care conţine derularea în comun a unor programe educaţionale, stagii de practică, proiecte cu finanţare europeană.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase