Primii pasi spre normalitate in FR Baschet

De Daniel Scridon
Primii pasi spre normalitate in FR Baschet
BUCUREŞTI. Prezent la prima şedinţa a Biroului Federal al FR Baschet, organism în care a fost ales la ultima Adunare Generală, Dan Moraru, reprezentantul Univ Goldiş ICIM Arad, spune că s-au făcut paşi importanţi spre intrarea în normalitate.

Cel mai important punct pe ordinea de zi a fost alegerea noului antrenorul federal pe o perioadă de patru ani, Tudor Costescu luându-i faţa lui Gabriel Şarlă, chiar dacă acesta din urmă a prezentat un proiect deosebit, care viza absorbţia a peste 9 milioane euro prin proiecte europene, pentru dezvoltarea sectorului juvenil în sportul cu mingea la coş din România.

„Proiectul lui Gabriel Şarlă a găsit adepţi, chiar preşedintele Horia Păun spunând că merită să fie pus în aplicare pe termen mediu şi lung. Rămâne de văzut cum va putea fi pus în practică” – ne-a declarat prof. Dan Moraru.

În cadrul aceleaşi şedinţe s-a votat Colegiul Central al Antrenorilor, al cărui preşedinte a fost ales Dan Calancea, iar ca membri: Tudor Costescu, Alina Moanţă, Florin Nini, Marcel Ţenter, Cătălin Tănase, Gabriel Clopan, George Trif şi Răzvan Cenan. Ca noutate, Comisia de Apel a FR Baschet va trebui să se întrunească în cel mult 48 ore de la depunerea unui memoriu după o decizie luată de Comisia de Disciplină şi contestată de afiliaţi. Un alt punct important pe ordinea de zi a vizat litigiile aflate pe rolul FR Baschet în raport cu FIBA. S-a decis acordarea unui ultim termen de graţie echipelor cu datorii (Sepsi Sf Gheorghe, BC Timişoara şi Steaua) pentru achitarea acestora. De asemenea s-a pus în discuţie formarea a patru Centre de Excelenţă pentru baschetul românesc, două la feminin şi două la masculin, urmând a fi făcute propuneri pentru stabilirea locaţiilor în care se vor desăvârşi profesional cei mai talentaţi practicanţi ai sportului cu mingea la coş din noul val.

Concluzia a fost trasă de prof. Dan Moraru: „Vreau să cred că s-au făcut paşi importanţi pentru intrarea în normalitate. Important este să menţinem această direcţie, pentru a putea culege roadele mai târziu”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !