Primim vaccinuri din Ungaria

4Comentarii
Primim vaccinuri din Ungaria
ARAD – Aradul va primi doze de vaccin anti-TBC pentru nou-născuţi, absolut gratuit, de la vecinii noştri maghiari.

Criza din cadrul InstitutuluiCantacuzino se răsfrânge şi asupra arădenilor. De aproximativ trei luni de zile nou-născuţii nu îşi mai pot primi vaccinele BCG, împotriva TBC, după ce institutului i s-a interzis fabricarea acestuia din cauza expirării autorizaţiei.

Deşi producţia de BCG trebuia reluată în data de 15 aprilie, lucrările la liniile de producţie nu au fost realizate. Ministerul Sănătăţii (MS) a decis să schimbe conducerea, iar noul director de la Cantacuzino a venit cu o veste foarte proastă: producţia de BCG se va putea relua doar la sfârşitul anului.

Licitaţie internaţională

Puşi în această situaţie, oficialii MS se văd obligaţi să organizeze o licitaţie internaţională pentru achiziţia vaccinului necesar. Dar, cum licitaţiile presupun termene şi multă birocraţie, ar mai putea dura luni întregi până când aceasta să fie adjudecată. Judeţul Arad pare a fi, însă, unul norocos. După ce Dana Negru, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, anunţa că nu se ştie când va reîncepe vaccinarea BCG, un consilier al MS a declarat că judeţul nostru va primi gratuit vaccinul din Ungaria. „În baza unui parteneriat transfrontalier, judeţele Arad, Timiş şi Bihor vor primi gratuit 20.000 de doze de vaccin din Ungaria”, a precizat Molnar Gheza, consilier în MS.

Soluţie temporară

Cu toate acestea, cele 20.000 de doze vor fi suficiente doar pentru o scurtă perioadă de timp, ţinând cont de faptul că BCG se administrează în trei doze, la diferenţă de două luni fiecare doză.

A.G.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor