Prins cu permis fals în vamă. Vezi cât a plătit pentru el

De Bihon.ro
Reactualizat la:
Prins cu permis fals în vamă. Vezi cât a plătit pentru el
© Foto: Poliția de Frontieră
Polițiștii de frontieră bihoreni au depistat, marți, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, un arădean care conducea un autoturism în baza unui permis de conducere fals.

La volanul Mercedes-ului, înmatriculat în România, se afla cetățeanul român Daniel N., în vârstă de 37 de ani, cu domiciliul în județul Arad, care la solicitarea documentelor de control s-a prezentat cu un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova.

„Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals, motiv pentru care bărbatul a fost dus la sediul instituției pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au constatat că persoana în cauză nu are permis de conducere românesc sau moldovenesc”, a declarat comisar șef de poliție, Bondar Laura Beatrice.

Faţă de cele constatate, Daniel N. a declarat că a procurat permisul de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, plătind suma de 1.000 de euro.

Bărbatul este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere fără permis.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !