Prins la frontiera cu documentele fratelui sau

De Ioana Costas
Prins la frontiera cu documentele fratelui sau
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat un bărbat în vârstă de 30 de ani a încercat să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de documentele fratelui său. Este vorba despre un tânăr care călătorea ca pasager într-un autocar care circula pe ruta Bucureşti-Milano.

La controlul de frontieră, bărbatul s-a legitimat cu un paşaport din Republica Togo şi un document italian pe acelaşi nume. „Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana în cauză nu este una şi aceeaşi cu cea din fotografiile documentelor prezentate la controlul de frontieră. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de un cetăţean togolez, în vârstă de 30 de ani care intenţiona să ajungă în Italia. Acesta a declarat că documentele prezentate aparţin fratelui său care locuieşte în Italia şi le-a primit prin poştă de la acesta”, au declarat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad. Poliţiştii de frontieră îl cercetează pe bărbat pentru fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !