Prins la frontieră cu permisul cumpărat

De Ioana Costas
Prins la frontieră cu permisul cumpărat
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au depistat un cetăţean bulgar care conducea un autoturism în baza unui permis de conducere fals. „Şoferul”, în vârstă de 39 de ani, se afla la volanul unui autoturism marca Mercedes înmatriculat în Bulgaria.

După ce a fost depistat de poliţiştii de frontieră, bulgarul a declarat că a cumpărat permisul de conducere de la un cetăţean turc cu 700 de euro, iar în urma cercetărilor efectuate s-a descoperit că bărbatul nu a deţinut niciodată un permis auto. „În urma verificărilor s-a constatat că permisul de conducere prezentat de cetăţeanul bulgar este fals. Totodată, s-a mai stabilit faptul că cetăţeanul bulgar nu a deţinut niciodată un permis de conducere, acesta declarând că a cumpărat documentul prezentat la control în schimbul sumei de 700 de euro, de la un cetăţean turc în Polonia”, au precizat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.

Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză acte de urmărire penală pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere oficiale şi uz de fals.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase