Printre picături

Printre picături

Doi capi de serie au fost eliminaţi după prima zi
la Australian Open, una „plouată”,
în care doar 26 din cele 64 de meciuri programate
s-au încheiat.


Tenismanul ceh Radek Stepanek, cap de serie
numărul 13, şi jucătoarea rusă
Maria Sharapova, a 14-a favorită a
competiţiei, au fost eliminaţi, astăzi,
în runda inaugurală de la Australian Open,
primul turneu de Grand Slam al anului. Stepanek a fost
învins, cu scorul de 2-6, 7-6 (7/5), 6-4, 3-6,
6-4, de croatul Ivo Karlovic, iar Shaarapova a fost
întrecută, cu scorul de 7-6 (7/4), 3-6, 6-4,
de compatrioata sa Maria Kirilenko.


Sharapova, numărul 14 în lume, a avut o
prestaţie dezamăgitoare, fiind principalul ei
adversar: 66 de greşeli neforţate şi 11
duble-greşeli la serviciu în cele trei ore
şi 21 de minute de joc pe Rod Laver Arena. Prin
contrast, Kim Clijsters şi Dinara Safina s-au
calificat cu uşurinţă în runda
secundă, după 6-0, 6-4 cu Valerie Tetreault,
respectiv 6-4, 6-4 cu Magdalena Rybarikova.


Ploaia a fost un adversar incomod pentru organizatori,
întrerupând de nemumărate ori
partidele desfăşurate în aer liber,
doar cele programate pe arenele acoperite, două la
număr, desfăşurându-se conform
programului.

D.L.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase