Prinţul William a aterizat cu un elicopter militar în curtea fostei sale iubite

Prinţul William a aterizat cu un elicopter militar în curtea fostei sale iubite
Prinţul William a aterizat cu un elicopter al aviaţiei britanice în grădina fostei sale iubite, Kate Middleton, dar Ministerul Apărării consideră că zborul astfel încheiat a îndeplinit obiectivele propuse pentru antrenament, transmite Reuters.

Tabloidul News of the World afirmă că prinţul în vârstă de 25 de ani, al doilea în ordinea succesiunii la coroana britanică, a cerut permisiunea părinţilor fostei sale iubite pentru a ateriza în grădina casei lor din Berkshire, sudul Angliei, din cauza unei lipse de locuri de aterizare în comitatul vecin, Hampshire.

Analistul Jon Lake, care a făcut parte din aviaţia britanică, a declarat săptămânalului că zborul din 3 aprilie a fost “ridicol şi nepotrivit”, dar ministerul a precizat că misiunea de antrenament de două ore a fost deplin conformă cu regulamentul.

“Echipajele elicopterelor de luptă aterizează deseori în spaţii împrejmuite sau închise, iar aceasta este o parte esenţială a antrenamentului lor pentru operaţiuni”, a apreciat ministerul într-un comunicat.

Ministerul a adăugat că nu este un lucru neobişnuit ca piloţii să ceară permisiunea să aterizeze în curţile oamenilor, pentru că nu există decât două terenuri de aterizare disponibile în Hampshire.

“Elicopterul a aterizat după ce şi-a luat toate precauţiile de siguranţă şi a rămas la sol 20 de secunde. Nimeni nu a coborât din elicopter. A fost un exerciţiu de rutină în care au fost îndeplinite obiectivele de antrenament”, a arătat ministerul.

William reprezintă a patra generaţie a familiei regale britanice care intră în aviaţia militară britanică (Royal Air Force, RAF).

Prinţul s-a despărţit de Kate Middleton în aprilie anul trecut, dar în ultima vreme au fost văzuţi din nou împreună.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !