Prioritățile IPJ Arad: destructurarea grupărilor infracționale și combaterea evaziunii

De Ioana Costas
Reactualizat la:
21Comentarii
Prioritățile IPJ Arad: destructurarea grupărilor infracționale și combaterea evaziunii
© FOTO: I.C.
Șeful Poliției arădene declară destructurarea grupărilor infracționale și combaterea evaziunii fiscale ca fiind priorități ale instituției.

Cei trei care se află la cârma Inspectoratului de Poliție Județean Arad, comisar șef Tamaș Ioan Marcu, șeful inspectoratului, și adjuncții săi, comisar șef Bătrân Nicolae și comisar șef Troiac Ștefan au organizat, vineri, o conferință de presă în care și-au făcut publice obiectivele pentru cea de-a doua jumătate a anului, prezentând totodată bilanțul pe primele șase luni ale anului 2017.

Cifrele din bilanț indică o scădere a infracționalității sesizate în domeniile economic și judiciar. În schimb, o creștere a infracționalității se constată pe linie rutieră din cauza prinderii în flagrant a celor care conduc autoturisme fără a avea permise auto sau a celor depistați conducând autovehicule neînmatriculate și cu numere false de înmatriculare.

Creștere la Rutieră

„Din punct de vedere al criminalității, vreau să vă informez că în primele șase luni ale acestui an evoluția indicatorilor prezintă o scădere cu 6,75 la sută a infracționalității sesizate, fiind înregistrate 4.460 infracțiuni față de 4.783 în perioada similară a anului trecut, scădere care se înregistrează pe domeniile economic și judiciar. Analiza comparativă a datelor statistice scoate în evidență următoarele aspecte: infracțiunile economico-financiare au o scădere de 16,08 la sută – de la 643 la 535 -, cele de natură judiciară o scădere de 9,59 la sută – de la 2.899 la 2.621, respectiv cu 278 de fapte sesizate. Cele de altă natură au o creștere de 5,08 la sută, creștere care se datorează în primul rând constatărilor pe linie rutieră, a prinderilor în flagrant vizavi de infracționalitatea pe acest segment: conducere fără permis sau conducerea unui autovehicul cu numere de înmatriculare false sau fără numere de înmatriculare”, a declarat comisarul șef Tamaș Ioan, șeful IPJ Arad.

Ziua se fură ca noaptea

În ceea ce privește criminalitatea stradală, potrivit bilanțului IPJ Arad, hoții fură în egală măsură pe timp de zi şi pe timp de noapte. Se pare că hoții nu mai preferă furtul la adăpostul nopții, ci au prins curaj și dau lovituri și ziua.

„În primele șase luni ale acestui an, la nivelul județului Arad au fost comise 226 de infracțiuni stradale, 56 cu autori cunoscuți și 170 cu autori necunoscuți. 189 dintre acestea au fost sesizate la nivel de inspectorat, una la serviciul județean de Poliţie Transporturi și 36 la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate. Față de 2016, primele șase luni, la nivel de inspectorat am avut o creștere de 2 fapte. În această perioadă cele mai multe infracțiuni au fost pe timp de zi, dar un procent foarte redus, respectiv 95 au fost comise pe timp de zi, 94 pe timpul nopții, fiind sesizate 22 de fapte comise cu violență, dintre care 23 de tâlhării, 2 tentative de tâlhărie și 4 ultraje. În ceea ce privește furturile comise în mediul stradal, în această perioadă au fost sesizate 155 de furturi”, a arătat inspectorul șef.

Accidente rutiere

Potrivit mai marilor instituției, la nivelul IPJ Arad creșterea siguranței rutiere și reducerea riscului rutier se mențin priorități locale, având în vedere numărul relativ mare de accidente rutiere precum și numărul persoanelor decedate, respectiv rănite. În primele șase luni ale acestui an, față de perioada similară a anului trecut, au fost înregistrate mai puțin cu 7 accidente, mai puțin cu o persoană decedată și mai puțin cu 12 persoane rănite grav. Principalele cauze generatoare de accidente rutiere sunt: viteza neadaptată la condițiile de drum, abaterile pietonilor, neacordarea priorității pietonilor, neacordarea priorității vehiculelor și abaterile comise de bicicliști. În primele șase luni ale acestui an, polițiștii rutieri au dat 22.194 de sancțiuni și au reținut 2.268 de permise de conducere, precum și 587 certificate de înmatriculare.

Fără omoruri

Comisarul șef Tamaș Ioan a declarat că îmbucurător, în această perioadă, este că nu a fost comisă nicio infracțiune de omor. „Am avut comise în schimb două infracțiuni de tentativă de omor și nu am înregistrat nicio infracțiune de loviri cauzatoare de moarte”, a explicat șeful IPJ Arad.

Mai multe tâlhării

Potrivit bilanțului IPJ Arad, în primele șase luni ale acestui an, au fost înregistrate mai multe infracțiuni de tâlhărie, cu 14 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut. „La infracțiunile sesizate contra patrimoniului se constată o scădere cu 218 fapte, de la 2.365 la 2.147. Au fost sesizate 34 de tâlhării, în creștere cu 14 față de perioada similară a anului trecut. Un lucru îmbucurător este faptul că au fost găsiți autorii – majoritatea acestora fiind reținuţi, ulterior arestaţi preventiv –, 27 de autori de infracțiuni de tâlhărie. Au fost sesizate 1.433 de furturi, o scădere cu 20 față de perioada similară a anului trecut”, a precizat comisarul șef Tamaș.

Priorități ale IPJ Arad

Ca priorități pentru semestrul II, conducerea IPJ Arad și-a propus „asigurarea unui climat de siguranță civică pe raza județului Arad, combaterea evaziunii fiscale și contrabandei și traficului cu produse accizabile, menținerea unui climat de siguranță în zona unităților de învățământ, prevenirea și combaterea infracțiunilor comise asupra unităților care depozitează sau transportă valori monetare, monitorizarea și destructurarea grupărilor infracționale, impunerea respectării legalității în domeniul circulației rutiere și întocmirea și implementarea de proiecte pentru atragerea fondurilor europene”.



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor