Profesorii ameninţă cu proteste de stradă

Profesorii ameninţă cu proteste de stradă
Cadrele didactice din zeci de şcoli din judeţ ar putea recurge la acţiuni spontane de protest în faţa Prefecturii sau a Inspectoratului Şcolar pentru a-şi cere banii. Liderul de sindicat susţine că oamenii sunt decişi să îşi ceară dreptul câştigat încă din 2004 în instanţă.

Dănuţ Ieneşescu, liderul Sindicatului Democratic din Învăţământul Arădean, a subliniat ieri că nemulţumirea membrilor de sindicat este crescândă, după ce autorităţile nu respectă o decizie a instanţei care a dat câştig de cauză cadrelor didactice. „La nivel naţional, aceste acţiuni au luat amploare.

Au fost câştigate procese, s-au şi dat banii, iar la noi nu! Dacă în această lună, februarie, nu vom primii banii, vom ieşi în stradă. Vor fi pichetări, poate chiar şi în faţa Inspectoratului Şcolar„, a subliniat Ieneşescu, în cadrul unei conferinţe de presă. Liderul de sindicat susţine că oamenii sunt decişi să îşi ceară dreptul câştigat încă din 2004 în instanţă.

La nivelul judeţului, doar profesorii de la şcolile din Fântânele, Frumuşeni, Vinga, Şcoala specială Arad şi Centrul Şcolar Ineu au beneficiat de dreptatea câştigată. Totodată, sunt peste 65 de şcoli unde profesorii aşteaptă să îşi primească banii cuveniţi din calcularea corectă a sporurilor.

În joc sunt circa 25 de miliarde lei, bani pe care autorităţile ar trebui să îi aloce pentru a-i mulţumi pe profesori. În cursul săptămânii trecute, SDÎ a câştigat un nou proces pe această temă.

Simona Mazăre



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !