Programul de remont al reţelei de termoficare

De Diana Dutu
5Comentarii
Programul de remont al reţelei de termoficare
CET Hidrocarburi anunţă că a început lucrările de revizie a magistralelor de termoficare agent primar. Vezi când se opreşte apa caldă în zona unde locuieşti!

Începând de luni, 2 iulie, până pe 20 iulie, CET Hidrocarburi realizează probe de presiune şi reviziile magistralelor de termoficare primar. Pentru a micşora disconfortul creat, centrala termică şi-a propus ca aceste lucrări să se realizeze după un program pe zone.

Program

Astfel, în zilele de 2 şi 3 iulie se intervine la magistrala IV, fiind afectate zonele Micălaca şi Aradul Nou. În perioada 4-7 iulie se fac verificări la magistrala III: Grădişte, Aurel Vlaicu (dreapta), UTA, Roşiori, 6 Vânători, Poetului, Predeal, Fluturilor, şi Haţeg.

Săptămâna viitoare, de luni până vineri (9-13 iulie), intră în revizie magistrala I, fiind afectaţi locuitorii din zona Gării, de pe străzile Udrea, Miron Costin, Calea Aurel Vlaicu (stânga), Brâncoveanu, zona Confecţii şi strada Andreny Karoly. Următoarea săptămână – 16-20 iulie – se intervine la magistrala II: zona Pasaj, Centru, Romanilor, Paroşeni, Alfa, Andrei Mureşanu, Tudor Vladimirescu, Piaţa Spitalului, Pădurice, Piaţa Mihai Viteazul, străzile Simion Balint, Eroul Necunoscut.

„Pentru consumatorii din zonele mai sus menţionate, furnizarea apei calde de consum va fi oprită în perioadele programate. Este posibil ca, în funcţie de rezultatul probelor de presiune şi de natura reparaţiilor ce urmează a fi executate, punctele termice să fie pornite mai repede decât perioada programată. Consumatorii pot fi afectaţi şi în alte zile decât cele programate” – atenţionează Victor Ciulean, director al CET Hidrocarburi.

Sfat şi scuze

Consumatorii arondaţi zonelor de oprire programate sunt sfătuiţi să verifice poziţia închis a robinetelor de izolare a apei calde, pentru evitarea eventualelor avarii. „Prezentăm scuze clienţilor noştri, pentru neplăcerile cauzate, dar aceste lucrări sunt necesare pentru a asigura în bune condiţii furnizarea agentului termic în timpul sezonului de încălzire şi totodată îi informăm că pentru orice reclamaţie se pot adresa la Dispeceratul de termoficare al CET Hidrocarburi – telefon 0257-231367 şi 0357-412233, acesta având program permanent” – conchide directorul CET Hidrocarburi.

Toate!

Pe durata efectuării probelor de presiune respectiv în zilele de 4, 9 şi 16 iulie, între orele 8.30-12.30, vor fi oprite toate punctele termice.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor