Programul “Lapte şi corn”, doar pe jumătate în Arad

De M.B.
Programul “Lapte şi corn”, doar pe jumătate în Arad
Autoritățile judeţene întârzie din nou să le distribuie elevilor şi preşcolarilor gustările prevăzute de lege, pentru că nu au fost semnate toate contractele, în acest moment fiind distribuit doar laptele.

În fiecare an, autorităţile arădene au întârziat furnizarea laptelui şi cornului către copii, iar în 2016 produsele au ajuns în şcoli şi grădiniţe abia la sfârşitul lunii noiembrie. Istoria se repetă, la două săptămâni de la începerea noului an şcolar beneficiarii programului primind doar laptele, pentru că nu au fost încheiate procedurile de licitaţie şi pentru livrarea cornurilor. Reprezentanţii Biroului de presă al Consiliului Judeţean Arad ne-au declarat că procedura pentru livrarea cornurilor este în faza de desemnare a câştigătorilor licitaţiei pentru cele patru zone în care a fost împărţit judeţul. Până când produsele de panificaţie vor ajunge la copii, ar mai putea trece câteva săptămâni, pentru că se aşteaptă încheierea perioadei în care pot fi depuse contestaţii, iar apoi se vor semna contractele.

În anul şcolar 2017/2018 s-a prevăzut suma de 9.815.000 lei pentru „Lapte şi corn”, de care beneficiază 42.518 copii din judeţ, în timp ce pentru perioada contractuală de trei ani suma depăşeşte 25.000.000 de lei.

Patru zone, un singur furnizor

În cazul furnizării laptelui, Consiliul Judeţean a încheiat câte un acord-cadru valabil trei ani pentru fiecare din cele patru zone în care a fost împărţit judeţul, suma maximă prevăzută a fi cheltuită fiind de 16.923.095 lei fără TVA.

Pentru zona Arad (care include municipiul), valoarea maximă stabilită este de 9.898.435 lei fără TVA, corespunzător unui număr de 13.746.438 porţii (în trei ani).

Pentru zona Chişineu-Criş, valoarea produselor lactate a fost stabilită la 2.299.710 lei fără TVA (3.194.042 porţii), pentru zona Lipova se vor cheltui 1.501.917 fără TVA în trei ani (2.085.997 porţii), iar pentru zona Ineu suma este de 3.223.033 fără TVA (4.476.435 porţii).

Deşi au fost organizate licitaţii pentru fiecare din cele patru zone, un singur ofertant a câştigat dreptul de furnizare a produseor lactate, respectiv SC Simultan SRL, cu subcontractant SC Ar Linia Tea SRL, iar produsele au ajuns la copii din 21 septembrie.

În cazul produselor de panificaţie, se estimează că vor fi cheltuiţi cel mult 8.226.019 lei fără TVA în decurs de trei ani.

Fructele, la anu’

În ceea ce priveşte aplicarea programului prin care copiii primesc gratuit fructe sau legume, aceasta depinde de apariţia contracului-cadru la nivel naţional, conform HG 640/2017, după care vor fi organizate licitaţiile, astfel că cel mai probabil produsele vor ajunge la copii abia din semestrul II.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !