Programul magazinelor, de Paşti

De Diana Dutu
2Comentarii
Programul magazinelor, de Paşti
Ai de făcut cumpărături sau de luat cadouri, pe ultima sută de metri? Vezi care e orarul de sărbătoare al supermarketurilor şi mallurilor din Arad!

Precizăm din start că duminică, 1 mai, în prima zi de Paşti, toate magazinele sunt închise. Sâmbătă, 30 aprilie, şi luni, 2 mai, în majoritatea unităţilor comerciale programul este mai scurt.

Selgros este deschis sâmbătă între orele 6.00-18.00, iar luni între orele 7.00-22.00. La Metro, orarul de sâmbătă este 6.00-16.00, iar cel de luni 8.00-16.00. Hipermarketul Real e deschis sâmbătă între orele 8.00-19.00, iar luni între orele 8.00-22.00. Programul de sâmbătă al magazinelor Kaufland din Arad este 7.00-18.00, în timp ce orarul de luni este 9.00-16.00. Magazinele Penny Market sunt deschise sâmbătă între orele 7.00-19.00, iar luni între orele 9-00-17.00. Profi va fi deschis sâmbătă până la ora 18.00, iar orarul de luni este între orele 10.00-18.00. Magazinele Lidl vor fi deschise doar sâmbătă, 30 aprilie, în intervalul orar 7.30-19.00, în timp ce duminică şi luni sunt închise. Magazinele Billa din centru, Micălaca şi Aradul Nou sunt deschise sâmbătă, între orele 7.00-21.00, în timp ce luni, orarul magazinului din centru e cuprins între orele 9.00-21.00, iar al celorlalte două între orele 9.00-22.00. Magazinul Billa din Atrium Mall e deschis sâmbătă între orele 8.30-20.00, iar luni între orele 11.00-22.00.

Şi mall-urile

Atrium Mall va fi deschis sâmbătă, 30 aprilie, între orele 10.00-18.00, duminică e închis (cu excepţia cafenelelor şi Cinema City), iar luni, 2 mai, e deschis între orele 12.00-22.00. Programul de sâmbătă al Galleria Mall Arad este între orele 10.00-18.00, iar cel de luni, între orele 12.00-21.00. Duminică e închis.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor