Progres la depunerea voluntară a declaraţiilor

Progres la depunerea voluntară a declaraţiilor
ARAD - Gradul de conformare voluntară a contribuabililor privind depunerea declaraţiilor fiscale este unul dintre indicatorii prin care se defineşte o administraţie fiscală modernă.

„Cu siguranţă într-acolo ne îndreptăm şi noi, motiv pentru care în ultimii ani s-a pus accent deosebit pe convingerea agenţilor economici în vederea îndeplinirii obligaţiilor declarative. Pe de-o parte sunt contribuabilii ce dau dovadă de conştiinţă fiscală ridicată şi care depun de la sine declaraţiile, în cealaltă categorie aflându-se contribuabilii cu care «mai trebuie lucrat». La nivelul întregului judeţ, gradul de conformare voluntară la depunerea declaraţiilor fiscale este de peste 87%, ceea ce este bine având în vedere că pe parcursul anului trecut ne situam în intervalul  78 – 79%”, ne explică purtătorul de cuvânt al instituţiei Călin Arusti.

JA-A.P.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !