Proiect Erasmus+ lansat la „Economic”

De Eugen Rogojan
Proiect Erasmus+ lansat la „Economic”
Colegiul Economic Arad este parte a unui proiect Erasmus+, organizat în parteneriat cu mai multe instituții și companii din Barcelos, Portugalia.

În cadrul unei conferințe la care au luat parte elevi și profesori ai colegiului, reprezentanți ai Universității de Vest „Vasile Goldiș”, dar și ai unor agenții de turism din municipiu, conducerea Colegiului Economic Arad a anunțat participarea insituției la proiectul „Plasament European – drum deschis către servicii de calitate”.

Participanții și activitățile

Vor participa, din cadrul Colegiului Economic, 42 de elevi și trei profesori însoțitori. Elevii vor fi din clasele a XI-a, specializările „Tehnician în administrație”, „Tehnician în turism” și „Tehnician în gastronomie” – câte 14 din fiecare clasă. Aceștia vor avea șansa ca pe lângă pregătirea teoretică realizată în școală, să facă și practică de trei săptămâni în orașul portughez, în cadrul primăriei, a unor agenții de turism locale sau a unor restaurante din orașul Barcelos.

Obiectivele proiectului

Aprofundarea și diversificarea formării de specialitate în vederea creșterii calității educației, îmbunătățirea competențelor de comunicare într-o limbă străină, promovarea dialogului cultural și a cetățeniei active, dar și dezvoltarea parteneriatelor transnaționale sunt principalele obiective ale proiectuli Erasmus+.

Calendar

Dosarele de candidatură ale elevilor Colegiului care doresc să participe vor fi preluate de către echipa de proiect în 13 și 14 noiembrie, urmând ca pe 20 noiembrie cei admiși să susțină evaluarea scrisă la limba engleză și la disciplina de specialitate. Pe 21 noiembrie, cei care trec de examenul scris vor susține interviul în limbile română și engleză, aceasta din urmă fiind limba de lucru a proiectului. După afișarea rezultatelor, depunerea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale (22-24 noiembrie), va începe pregătirea stagiului de formare. Stagiul de formare ce se va desfășura în orașul portughez va începe pe 21 mai 2018, urmând să dureze până pe 8 iunie.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !