Proiect internaţional

Proiect internaţional
ARAD – Unul dintre proiectele internaţionale în care Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” este partener „Energie, Educaţie, Guvernare, Şcoli. Un panel de şcoli europene pentru implicarea comunităţilor locale în programe privind eficienţa energetică (EGS)”, finanţat din fondurile programului Intelligent Energy, în valoare de peste 950.000 Euro, intră într-o nouă etapă.


Horaţiu Şoim, cordonator proiect din partea
UVVG, ne-a declarat că
urmează a fi organizat cel de-al treilea forum
care are drept obiectiv „Creşterea rolului
cheie al liceelor în implicarea actorilor
interesaţi (elevi, familii, IMM-uri,
autorităţi locale, alte şcoli) în
procesul de îmbunătăţire a
eficienţei energetice şi de informare a
comunităţii locale”.


În cadrul acestui forum vor fi dezbatute teme
importante pentru comunitate şi şcoală:
Energie şi educaţie; Energie în
şcoli şi cooperarea cu agenţii
economici; Energia în şcoli şi sectorul
de construcţii.


Unul din rezultatele importante ale proiectului este
reprezentat de realizarea unor studii de fezabilitate,
activitate coordonată la nivelul celor 26 de
parteneri europeni de către UVVG.
Aceste studii de fezabilitate, care vor fi în
număr de peste 35 în cele 13 ţări
partenere în proiect, vor constitui baza unor
abordari viitoare şi a unor propuneri concrete de
îmbunatăţire, care alaturi de bunele
practici identificate şi diseminate vor putea
aduce un suflu nou în acest domeniu de mare
importanţă pentru întreaga comunitate
– economisirea de energie”, a declarat
Horaţiu Şoim.

V.F.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase