Proiect pe fonduri PHARE

3Comentarii
ARAD – Reabilitarea Pieţii Avram Iancu este gândită în contextul reabilitării centrului istoric al Aradului. Acest proiect – cel de reabilitare a centrului istoric – a fost declarat eligibil pentru fonduri PHARE, iar acum, după aderare, pentru fonduri structurale. Problema a fost dezbătută şi în Consiliul Local, la ultima şedinţă, din 15 martie şi cred că a fost oarecum mediatizată în presa locală.

În ceea ce priveşte traficul pe centru, parţial aveţi dreptate. Sigur că ar trebui limitată circulaţia pe centru, în principal prin mutarea instituţiilor de care are nevoie cetăţeanul înspre periferie. S-a discutat această problemă, exact în aceşti termeni, la consultările privind elaborarea strategiei de dezvoltare a municipiului. Mă întreb însă, dacă dvs. aţi susţine un astfel de demers al administraţiei, de mutare a direcţiei fiscale, a finaţelor publice, a celor două universităţi din centru… Să ne gândim câţi studenţi vin în centru, la cursuri, cu maşinile…

Pentru a descongestiona parcarea şi, implicit circuţia pe centru, Primăria a stabilit o taxă de parcare mare. Ei bine, nimeni nu a sărit în ajutorul administraţiei, de dragul unui oraş mai pur, dimpotrivă, am primit doar acuze.
Sigur, vom avea multe de discutat pe această temă, dar şi pe altele.

(Valer Mărginean)



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor