Promisiuni ale gimnasticii aerobice

ARAD – La sala CSŞ Gloria, de pe strada I.R. Şirianu, a avut loc concursul de gimnastică aerobică Cupa „1 Decembrie”, competiţie organizată de Asociaţia Judeţeană de Gimnastică Arad şi CS Urania, cu sprijinul autorităţilor locale, sub tutela Direcţiei pentru Sport a Judeţului Arad.

Moş Nicolae a adus multe cadouri şi premii sportivilor participanţi la întrecere. La categoria copii 6-7 ani, proba de individual, locul I a fost ocupat de sportivele Adjuteanu Vivien şi Meszar Anna, locul II de Gulyas Leona şi Sfâşie Anca, iar locul III de Georgescu Andreea. La categoria 8-9 ani, proba de individual, locul I a fost obţinut de Meszar Zsofia şi Huber Barbara, pe locul II clasându-se Weber Brigitte şi Perpelici Alexandra. La categoria 12-14 ani, locurile I au fost ocupate de Troi Lorena şi Ana Alexandru, locul II de Epure Andreea şi Cristescu Cristian, locul III revenind sportivei Farcaşiu Brigitte. Premiaţi au fost şi cei care au debutat în această competiţie: Cioflică Mihai, Cioflică Anana, Georgescu Cătălin, Baran Carina, Bulboacă Bianca, Lăzărescu Ioana. Publicul a fost încântat de evoluţiile sportivilor în probele de pereche mixtă, trio şi grup. Premii speciale au fost acordate sportivilor CS Urania şi CS Universitatea Arad: Petruşe Marius, Horvat Alexandra, Iordan Cristian, Răducanu Alexandra, Cociuban Anca, Petruţ Sebastian şi Muj Cosmin. Premiile au fost înmânate de preşedintele Asociaţiei Judeţene de Gimnastică Arad, Popa Lucian.

A.H.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !