Începând cu 28 decembrie 2018, polițiștii pot emite ordinul de protecție provizoriu, prin care se dispune pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecție a victimelor violenței domestice. Când se poate emite acest ordin? Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc. Cum se poate sesiza faptul că o persoană este victima unor violențe? Din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin 112, în scris sau oral ori direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie. Persoane implicate în acte de violenţă domestică sau persoanele care au asistat la producerea de acte de violenţă domestică sunt cele care pot sesiza Poliția vizavi de cele întâmplate. În cadrul intervenției polițiștilor pot fi dispuse următoarele măsuri: separarea victimei de agresor, alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate, starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, se solicită intervenția echipelor medicale și informarea victimei și a agresorului cu privire la drepturile și obligațiile acestora și măsurile ce vor fi dispuse. Potrivit IPJ Arad „cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Față de agresor, prin ordinul de protecție provizoriu pot fi dispuse și alte obligații sau interdicții: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, membrii familiei acesteia, reședință, loc de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau predarea armelor deținute de acesta”.
Protecție pentru victimele violenței domestice: ordinul de protecție provizoriu
Protecție pentru victimele violenței domestice: ordinul de protecție provizoriu
Mai multă protecție pentru cei care cad victime violențelor în familie. Când intervin la asemenea cazuri, polițiștii pot emite ordin de protecție provizoriu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Local
Operaţiunea a avut loc vineri dimineaţă. În vârstă de zece ani, copacul a fost oferit municipalităţii gratuit de o firmă italiană cu sediul în Arad. Primarul Bibarţ: „Din vară putem sta deja la umbra lui”.
România
Reprezentanţii Rafinăriei Petromidia au informat că vineri dimineaţă a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină, fiind stinsă fără a exista victime.
ARADON Sport local
Sumele pentru echipele fanion ale Aradului au crescut față de prima sesiune de anul trecut. 16 proiecte nu au întrunit punctajul minim.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad începe semifinala Ligii Naționale pe terenul campioanei Sespi.
UT Arad
Jucătorii de la loturi au făcut doar azi primul antrenament, alții sunt cu probleme medicale.
România
În urma trecerii la ora de vară ziua de duminică devine cea mai scurtă zi din an, 23 de ore.
Local
Liberalii „atacă” Primăria Lipova cu Cristina Ciorogar, un „politician harnic”, după cum o recomandă conducerea PNL.
România
Cinci bărbați au fost reținuti de autorități după ce ar fi atras în locuințele pe care le aveau închiriate în Capitală mai multe victime, prin intermediul unor anunțuri postate online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!