Protest al călătorilor arădeni după scumpirea biletelor de tramvai

De M.B.
49Comentarii
Protest al călătorilor arădeni după scumpirea biletelor de tramvai
Acţiunea „Olimpiada de fugit de controlorii CTP” a fost iniţiată pe Facebook, iar mulţi dintre participanţi nu vor să-şi mai cumpere bilete.

Începând de miercuri, a intrat în vigoare decizia Consiliului Local Municipal Arad de majorare a tarifelor la transportul public cu tramvaiele şi autobuzele în oraş. Preţurile biletelor au crescut cu 50 la sută, dar au fost afectate şi abonamentele lunare şi biletele de pe traseele din judeţ, ceea ce a determinat reacţia de nemulţumire a călătorilor.

Sute de nemulţumiţi
Pe Facebook a fost iniţiat un protest sub forma unui îndemn de a nu se cumpăra bilete de călătorie timp de două săptămâni. Acţiunea se numeşte „Olimpiada de fugit de controlorii CTP” şi începe în 28 februarie. Până în prezent, aproximativ 300 de persoane au aderat, nemulţumite atât de majorarea tarifelor, cât şi de condiţiile din tramvaie şi autobuze.
„Dacă tot s-au scumpit abonamentele, măcar să participăm şi noi la o olimpiadă! Noul sport arădean, fugitul de controlorii CTP”, scriu iniţiatorii.
“În aceste două săptămâni de Olimpiadă, să ne strângem și să umplem câteva tramvaie cu zeci de călători fără bilet, așteptând să fim prinși de controlori”, mai este un îndemn al iniţiatorilor.

Pagubele, din buget
Scumpirea biletelor este intens criticată de arădeni pe reţelele de socializare, în ultimele două săptămâni, călătorii reclamând condiţiile din tramvaie şi autobuze. Mulţi arădeni au postat online fotografii cu mizeria din vagoane, rugina sau degradările suferite de vehiculele de transport în comun.
Referitor la acest aspect, directorul tehnic al Companiei de Transport Public Arad, Petru Cuvineanu, ne-a declarat că scumpirea călătoriilor nu va putea conduce la îmbunătăţirea condiţiilor de transport: “Sunt necesare investiţii imense pentru a îmbunătăţi condiţiile, pentru că avem un parc de tramvaie şi autobuze foarte învechit”.
Cuvineanu a mai spus că protestul fără bilete ar aduce prejudicii financiare care ar urma să fie plătite tot de arădeni, pentru că anual se acordă compensaţii financiare de la buget pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare.

Decizia, luată în CLM
Majorarea tarifelor a fost decisă de Consiliul Local Municipal înainte de Crăciun. În pofida votului negativ al aleşilor PSD şi al consilierului independent Marin Lupaş, proiectul a fost adoptat cu ajutorul coaliţiei PNL-UDMR.
Solicitarea de creştere a tarifelor a fost înaintată de CTP, care a arătat că e necesară din cauza creşterii salariului minim. Petru Cuvineanu ne-a declarat că 70 la sută din bugetul companiei era cheltuit pe salarii în 2017, iar dacă nu se opera majorarea tarifelor la călătorii, compania nu ar mai fi putut funcţiona.
„În Arad, călătoria cu tramvaiul a fost până acum 2 lei, iar de azi (miercuri – n.r.) este 3 lei. Până acum, aveam printre cele mai mici costuri din ţară, pentru că în alte oraşe s-a majorat la 3 lei de mult”, a spus Cuvineanu.

După cinci ani
Compania de Transport Public Arad are peste 600 de salariaţi şi un parc format din 140 de tramvaie (din care aproximativ 100 sunt în circulaţie) şi 130 de autobuze.
Compania este cel mai mare transportator din judeţ, asigurând atât transport urban, cât şi suburban. Acţionarii sunt Consiliul Local Municipal (70%) şi Consiliul Judeţean (30 %).
Ultima majorare de tarife la transportul public a fost operată în 2013, când o călătorie s-a scumpit de la 1,6 lei la 2 lei. Atunci s-a invocat scumpirea carburanţilor şi a preţului energiei electrice în cei trei ani scurşi de la creşterea anterioară a tarifelor CTP.



49Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor