PSD Arad a depus listele la BEJ

De Simion Todoca
50Comentarii
PSD Arad a depus listele la BEJ
© Candidaţii PSD Arad Foto: JA
Acestea au fost validate la Bucureşti de către Comitetul Executiv Naţional

PSD Arad a depus miercuri, la Biroul Electoral Judeţean listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare, validate marţi, la Bucureşti, de către Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat.Listele pentru Senat si Camera Deputaţilor cuprind nume ale unor lideri cu experienţă politică precum actualul senator Mihai Fifor, preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, ce deschide lista la Senat şi a deputatului Dorel Căprar, preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Arad, care se află în fruntea listei la Camera Deputaţilor.Pe următoarele locuri se regăsesc politicieni cu notorietate publică locală precum Florin Tripa, Adrian Todor sau Cristian Videscu la Camera Deputaţilor, în timp ce locul doi pe listă la Senat este ocupat de respectatul medic Gheorghe Furău. Poziţiile următoare la Senat sunt completate de Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârşin, de avocata Gianina Ignuţa şi de Ioan Herbei, edilul local al comunei Moneasa.

Lista de candidaţi PSD Arad pentru Camera Deputaților:

Dorel Căprar, Florin Tripa , Adrian Todor , Cristian Videscu, Florina Vasilescu , Marius Sulincean , Dan Pocrişer , Cecilia Irimie , Alexandru Tăşedan.

Lista de candidaţi PSD Arad pentru Senatul României : Mihai Fifor, Gheorghe Furău , Ioan Vodicean , Gianina Ignuţa , Ioan Herbei.

Ce priorităţi au?

Mihai Fifor: „Să punem în plicare ceea ce propunem în programul nostru de guvernare, adică o politică axată pe domenii cât se poate de importante în zona economică. Dorim să încurajăm şi în judeţeul Arad capitalul autohton, încercăm să ducem bani către judeţul Arad din fonduri suverane dezvoltare şi investiţii, pentru a genera creştere economică sănătoasă. Ne interesează ca arădenii să şi cîştige bine, nu doar să aibă un loc de muncă” .

Florin Tripa: „Prioritatea numărul unu sunt cetăţenii judeţului Arad, pe care cred că pot să-i reprezint cu cinste în Parlamentul României, după cum i-am reprezentat ani la rând în Consiliul Judeţean. Sper să pot să realizez multe lucruri bune pentru judeţul nostru şi îmi voi folosi experienţa pentru a face iniţiative legislative punctuale”.

Adrian Todor: „Dacă arădenii îmi vor acorda această cinste, ca şi până acum, ei vor rămâne pe primul loc, înainte de oricine şi de orice.Poate că i-am plictisit cu multele mele luări de poziţie în dramatica problemă a CET-urilor arădene, dar îi asigur că acestea vor fi printre preocupările mele constante”

Dorel Căprar: „În primul mandat de deputat am început multe iniţiative legislative şi proiecte împreună cu alţi colegi. Unele au trecut, altele sunt pe circuitul legislativ. Îmi doresc ca toate iniţiativele bune pentru cetăţeni să fie duse la bun sfârşit.

Au contestat listele PNL

În cadrul unei conferinţe de presă, senatorul Mihai Fifor a anunţat că PSD a contestat la BEJ listele PNL Arad, întrucât acestea au fost depuse fără respectarea legii. Mai exact, spune Fifor, în loc de înscrisuri originale au fost depuse copii. BEJ a respins contestaţia, dar PSD Arad va depune şi o contestaţie împotriva deciziei BEJ Arad.

Taguri: , , , ,


50Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor