PSD: nu ştim ce activitate are ATOP

De Simion Todoca
3Comentarii
PSD: nu ştim ce activitate are ATOP
© Cristian Videscu
Consilierul judeţean PSD Arad, Cristian Videscu, a explicat într-o conferinţă de presă de ce el şi colegii săi de partid din CJA au votat împotriva validării membrilor Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP).

Mai întâi, pentru că nu ştiau absolut nimic despre cei trei membrii reprezentanţi ai comunităţii, respectiv Ioan Farcaş, Dan Codre şi Daniela Lipovan. „Colegul nostru, Gheorghe Sabău, a solicitat CV-urile celor trei, pentru a ne face cât de cât o idee despre cine sunt şi cu ce se ocupă. Am primit doar două, cel al doamnei Lipovan şi cel al d-lui Farcaş. Am înţeles că d-na Lipovan este avocat, aşa că ar fi OK să reprezinte comunitatea, are experienţă. Din CV-ul d-lui Farcaş, însă, nimeni nu a înţeles nimic, scrie că a fost director de programe, dar nu spune unde şi cu ce s-a ocupat. În plus, în CV el solicită să fie acceptat membru în Consiliul de Administraţie SC TOP Arad, ceea ce este cu totul altceva decît ATOP”. Videscu a arătat ziariştilor CV-ul cu pricina, iar aceştia s-au lămurit că acesta este alcătuit anapoda.

Cu ce se ocupă?

PSD-iştii au votat contra şi pentru că, de fapt, din 2009 nimeni nu ştie ca ATOP să fi făcut ceva, să fi întreprins o acţiune de informare a populaţiei, să fi elaborat vreo strategie privind ordinea publică. Pe scurt, deşi este înfiinţată prin lege, la Arad nimic nu arată că ar avea alt rost decât acela de a umple buzunarele membrilor săi. Apropo de buzunare, Videscu spune că pe vremea când Iosif Matula era preşedinte al CJA s-a luat decizia plafonării indemnizaţiei consilierilor membri în AGA şi CA la 400 lei. „Nu înţelegem cum s-a ajuns la 20% din salariul managerului”spune Videscu, subliniind încă odată că PSD a solicitat să se renunţe cu totul la remunerarea consilierilor respectivi, sau plafonarea la minimum, 5% şi nu 20%. Una peste alta, spune Videscu, nevalidarea ATOP a avut ca principală cauză faptul că celor şase consilieri de pe listă li s-a cerut să se abţină de la vot. Coroborat cu absenţa unor consilieri PNL, puterea nu a mai avut majoritate.

Taguri: , , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor