Punct ochit, punct lovit

2Comentarii
Punct ochit, punct lovit
TURDA. Sau, altfel spus, jumătate din obiectivul impus de Geta Onu, preşedintele grupării din Aradul Nou, pentru ultimele două etape ale sezonului de toamnă, a fost îndeplinit, prin remiza albă obţinută pe terenul unei colege de suferinţă, Sticla Turda.

Prima repriză a fost una animată, cu ocazii la ambele porţi. Mai întâi, Balla s-a speriat de oportunitatea de a pătrunde spre poarta gazdelor, preferând un şut modest (min. 3). În replică, Tony (min. 10) şi Şaim (min. 15) îl pun la încercare pe golkeaperul arădean, care se dovedeşte a fi în zi mare. Cea mai mare ocazie de gol a jocului, poartă semnătura revelaţiei Alex Tau (min. 22), care şutează puţin alături de poarta unui Pampea care era bătut.

Cu trecerea timpului, în repriza a doua am asistat la un joc încâlcit, de uzură, în care ambele combatante au preferat să nu rişte, mulţumindu-se cu un punct. O singură acţiune de consemnat, în min. 65, când Fl. Rusu a avut o intervenţie decisivă la pătrunderea lui Bucur.

Studenţii lui Costel Bogoşel bifează a doua remiză consecutivă şi se pregătesc de ultima strigare a toamnei, disputa cu liderul-surpriză al seriei, Voinţa Sibiu, unde un (alt) punct ar fi mai mult decât binevenit.

Sticla Turda – CSU ARAD 0-0

Formaţii – Sticla Turda: Pampea – Tîrcă, Bier (min. 60 – Murar), Timar, Văsîie (min. 90 – Tardeş) – Gheţi, Dolha, Pocian, Şaim (min. 84 – Danciu) – Bucur, Tony. CSU Arad: Fl. Rusu – C. Aldea, Nicolau, Miculescu, Gligor – Tau (min. 55 – Dragoş), Petrescu (min. 66 – Gheju), Ciubăncan, Balla – Mundea, Lupaşcu (min. 75 – C. Roşca).

Arbitrii: Adrian Ilyes (Ploieşti) – centru, Ciprian Danşa (Oradea) şi Florin Pucheanu (Uimi). Obs. FRF: Dan Jiga (Bistriţa) şi Vlaer Vancea (Oradea).

D.S.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor