Purcaru: „Cel mai mic şomaj din 1994 încoace!”

De Simion Todoca
4Comentarii
Purcaru: „Cel mai mic şomaj din 1994 încoace!”
Mircea Purcaru, vicepreşedinte ALDE Arad, prezintă un nou „set” de cifre oferite de către Institutul Naţional de Statistică (INS), care, în opinia sa, demonstrează justeţea creşterii salariilor şi infirmă „profeţiile sumbre” ale adepţilor austerităţii.

„ Conform datelor furnizate de către INS, numărul de şomeri a scăzut în a şasea lună a acestui an cu 7.959 faţă de luna precedentă, până la 470.353, nivel minim istoric, iar rata şomajului a coborât la 5,3%. În luna mai, în România erau 478.312 şomeri, în creştere cu 7.425 faţă de luna precedentă, iar rata şomajului a fost de 5,4%. Un nivel atât de scăzut precum cel din iunie al numărului de şomeri şi al ratei şomajului nu s-a înregistrat niciodată în România începând din 1994 !

Datele revizuite în acest an arată, spre deosebire de primele estimări, că numărul de şomeri a coborât sub 480.000 încă din luna ianuarie 2017 şi s-a menţinut apoi sub acest prag”, spune Mircea Purcaru.

„Sensibila creştere a şomajului în februarie a dat apă la moară celor care susţineau că, din cauza creşterii salariului minim pe economie, vor dispărea sute de mii de locuri de muncă. Iată, însă, că nu au avut dreptate, iar cifrele o demonstrează cu prisosinţă. Se dovedeşte încă odată că Guvernul PSD-ALDE nu trebuie să abandoneze, de teama presiunilor politice interne şi externe, strategia de a lua măsuri pe baza cărora creşterea economică să se reflecte şi în buzunarele cetăţenilor. Totodată, trebuie să dovedească fermitate în ajustarea unor măsuri incluse în programul de guvernare care, la o analiză mai profundă, nu dădeau rezlutatele scontate. Niciun program nu este perfect, ci perfectibil, iar Guvernul PSD-ALDE nu trebuie să cedeze propagandei adversarilor politici, care lansează critici vehemente, nejustificate, de fiecare dată când se schimbă ceva”, a mai spus Mircea Purcaru.

Taguri: , ,


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor