Puşcăriaşi liberi de Sărbători

19Comentarii
Puşcăriaşi liberi de Sărbători
ARAD – Un număr de şase deţinuţi au fost învoiţi pentru a petrece câteva zile împreună cu familia. Comunicat

Un număr de şase deţinuţi încarceraţi în Penitenciarul Arad vor avea ocazia să-şi vadă familiile mai repede decât era planificat. În condiţiile în care cei şase îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a primi o permisie, conducerea unităţii de detenţie a luat deja legătura cu familiile lor pentru a le asigura mijloacele de transport necesare efectuării călătoriei.

De menţionat că nici ceilalţi puşcăriaşi, nu au fost uitaţi de Sărbători. Cu ocazia Crăciunului vor fi oficiate slujbe religioase pentru ortodocşi, catolici, reformaţi, dar şi pentru alte culte religioase. „Cu sprijinul colaboratorilor tradiţionali şi al unor organizaţii neguvernamentale, se vor distribui pachete cu alimente, dulciuri şi obiecte de igienă individuală persoanelor private de libertate care au întrerupt legătura cu familia pe perioada detenţiei. În zilele de Crăciun şi Anul Nou se va asigura un meniu îmbunătăţit, conform normei de hrană prevăzută pentru zilele festive. De asemenea, şi în acest an, persoanele private de libertate au posibilitatea să decoreze camerele cu ornamente confecţionate în penitenciar sau primite de la familie”, susţine Dan Halchin, directorul Penitenciarului Arad.

Program special

Conducerea unităţii va mai organiza diverse concursuri tematice, activităţi de confecţionare de felicitări şi obiecte decorative în cadrul atelierelor ocupaţionale, dar şi diverse spectacole. Deţinuţii vor mai primi şi un  „Supliment de Crăciun” al revistei închisorii, în paginile căruia va fi publicat un concurs de cultură generală, la care pot participa toate persoanele private de libertate. „Prin staţia de radio-amplificare sunt difuzate zilnic colinde, iar emisiunile radio realizate cu participarea deţinuţilor sunt dedicate exclusiv acestei mari sărbători creştine”, mai spune Halchin.

Daruri pentru copii

Gardienii Penitenciarului împart cadouri copiilor care vin să-şi viziteze părinţii închişi. Asta, în condiţiile în care din cauza situaţiei situaţiei financiare precare, cei mai mulţi dintre deţinuţi nu au posibilitatea de a dărui copiilor lor daruri de Crăciun. „Angajaţii Penitenciarului încearcă să suplinească acest neajuns prin colectarea de dulciuri şi jucării care vor fi dăruite copiilor care vor veni să-şi viziteze părinţii în această perioadă. „Momentul va fi unul emoţionant, deoarece copiii personalului au renunţat la o parte din jucăriile lor pentru a le dărui celor de aceeaşi vârstă cu ei şi care nu se pot bucura de sărbători, alături de părinţii lor”, afirmă directorul Dan Halchin.

L.S.



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor