Puterea a replicat dur

Senatorul Dan Ungureanu a fost acuzat, mai mult sau mai puţin voalat, de propagandă electorală, oportunism şi dezinformare, ca urmare a declaraţiilor pe care acesta le-a făcut în presă legat de acţiunile autorităţilor.

Ploaia de critici a fost începuta de Vasile Ciceac, primarul orasului
Nadlac, localitate despre care senatorul afirmase ca nu beneficiaza de atentia
autoritatilor: „Domnul senator ori a fost prost informat, ori dezinformeaza
cu buna stiinta. Vreau sa va spun ca la Nadlac se va face si sala de sport si
un campus scolar. Eu am fost în acest sens la Bucuresti, alaturi de parlamentarii
PD, iar în toate cazurile s-a implicat si presedintele CJA Iosif Matula.”

Ciceac a precizat ca finantarea pentru sala va fi obtinuta anul viitor, lucru
promis si de catre ministrul Laszlo Borbely. De asemenea, se va construi si
soseaua de centura, pentru a fi decongestionat traficul din zona.

Si presedintele CJA, Iosif Matula, a sanctionat declaratiile senatorului: „Este
a treia oara când senatorul identifica tocmai acele probleme care sunt
în curs de rezolvare. Când a vorbit despre drumul de la Bata?: Dupa
ce fondurile au fost alocale de CJA, pentru reparatii. La Socodor, la fel. Iar
acum face acelasi lucru cu Nadlacul, unde noi am obtinut deja finantare pentru
sala de sport. Sunt actiuni de genul celor din campania electorala.”

Mai putin vehement a fost Iustin Cionca, primarul orasului Pecica. Acesta nu
prea a mai avut ce sa spuna, dar a întârit declaratiile antevorbitorilor
sai.

Orlando Toader