Finalul sezonul va aduce și primele schimbări la UTA. Cel mai probabil, săptămâna aceasta, până vineri, când e banchetul de final, conducerea clubului va purta discuții de reziliere a contractelor cu unii dintre jucători. Nu mulți, pentru că antrenorul Laszlo Balint a format un grup de care e mândru și nu va dori să facă mari modificări în lot.
Cine pleacă, cine vine?
Primele transferuri se vor face după ce se va anunța lista cu fotbaliștii care sunt puși pe liber. Sunt vreo trei-patru nume acolo, dar se așteaptă și clarificarea situației lui Romario Moise, care ar putea să fie rechemat de Astra Giurgiu.
În câteva zile, vom afla jucătorii cu care se va cădea de acord cu privire la rezilierea contractelor, iar apoi se poate da drumul, din nou, discuțiilor pentru aducerea de noi jucători. Numele unuia dintre ei se știe, e vorba de Soufiane Jebari, care a semnat cu UTA în urmă cu trei săptămâni.
De ceva vreme se tot discută despre aducerea unui fundaș central, care e o prioritate, dar se vorbește și despre un fundaș lateral.
„Sunt ceva discuţii, dar ceea ce îmi doresc eu este să nu facem transferuri doar să ne aflăm în treabă. Până la urmă, suntem pe primul loc, avem cel mai bun atac, cel mai bun grup şi, dacă facem ceva mutări şi transferuri, ele vor trebui să ne ajute pentru ceea ce ne propunem în viitor. Şi nu neapărat în viitorul apropiat, ci şi în perspectivă” – a spus Laszlo Balint.
Cel mai probabil, la Arad vor ajunge tot atâția jucători la câți se va renunța, la mijloc fiind vorba și de buget, conducerea clubului făcând eforturi considerabile pentru ca echipei să nu-i lipsească nimic.
Revin accidentații
Trebuie reamintit și faptul că, în retur, antrenorii se pot baza și pe accidentații de mai multă vreme. E vorba de Stancu, Pușcaș, Ciucur și Coulibaly. Ultimul nu a evoluat de multă vreme, așa că sunt șanse mici ca el să fie apt pentru a intra direct în competiție.
Citiți principiile noastre de moderare aici!