Răbdare pentru evacuaţi

2Comentarii
Răbdare pentru evacuaţi
ARAD – Blocurile de pe strada Tarafului ar putea fi repartizate, celor evacuaţi, doar în toamnă.


Răbdarea este cuvântul de ordine pentru
evacuaţii din casele
naţionalizate. Primăria
Arad
mai are de lucru la blocurile de pe
strada Tarafului, aşa că o
locuinţă care să-i scape de
probleme pe cei care au părăsit casele
retrocedate în favoarea foştilor
proprietari e încă un vis.

Primăria Arad susţine că la
primele trei blocuri din cartierul
Sânicolaul Mic mai sunt de făcut
finisaje interioare şi o serie de lucrări la
utilităţi, dintre care cea care ar putea
întârzia mai mult inaugurarea
locuinţelor este racordul la gaz. Cea mai
optimistă dintre variante vorbeşte de mutarea
familiilor evacuate, în
blocurile de pe Tarafului, undeva la
începutul toamnei.


Ofertă generoasă


Pe lista de solicitări pentru apartamentele cu o
cameră din cele trei blocuri ridicate
în Sânicolaul Mic se regăsesc 167 de
familii sau persoane singure, oferta
Primăriei fiind de 150 de
apartamente.


Reprezentanţii Municipalităţii
susţin însă că toate
solicitările familiilor evacuate din casele
naţionalizate
vor fi onorate, căci
Primăria Arad ridică acum alte patru
blocuri pe strada Tarafului, destinate
acestora, dar şi arădenilor cu probleme
sociale. Viitoarele blocuri vor cuprinde, de
această dată, apartamente cu două
camere.


La vot


Listele cu cei care vor beneficia pentru început
de apartamentele din cele trei blocuri de pe
Tarafului (toţi evacuaţi din casele
retrocedate), iar mai apoi pentru locuinţele din
celelalte patru blocuri, vor fi votate de consilierii
locali.


Dar, mai întâi de toate, e posibil ca la
rectificarea din această lună, aleşii
municipali să fie chemaţi să voteze
cuprinderea în buget a celor 50 de miliarde de
lei promise de Guvern, pentru locuinţele sociale
din cartierul Sânicolaul Mic.

A.B.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor