„Rablele” din Arad, controlate de Poliția Rutieră și a RAR!

De Ioana Costas
Reactualizat la:
6Comentarii
„Rablele” din Arad, controlate de Poliția Rutieră și a RAR!
© Foto: D.C.
Poliția Rutieră și RAR Arad au efectuat, marți, o acțiune în municipiu, scopul acesteia fiind depistarea autoturismelor care prezintă defecțiuni tehnice.

În doar trei ore de la declanșarea acțiunii, polițiștii au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.690 de lei, dintre care două pentru defecțiuni ale anvelopelor, patru pentru defecțiuni ale sistemului de iluminare, una pentru folii neomologate și 48 pentru alte abateri săvârșite de conducătorii auto în trafic – viteză peste limita legală, lipsa centurii de siguranță, abateri ale pietonilor, precum și alte încălcări ale OUG 195/2002.

Au fost reținute trei premise de conducere pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, precum și șapte certificate de înmatriculare ale autoturismelor care prezentau defecțiuni tehnice. Polițiștii au depistat un tânăr de 27 de ani, din Șiria, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu, fără a deține documentul de identitate și permisul de conducere. Tânărul a fost condus la sediul Serviciului Rutier, în vederea stabilirii identității și luarea măsurilor legale, acesta fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 870 de lei.

La acțiunea au participat reprezentanții RAR Arad și polițiștii Serviciului Rutier și al Biroului Rutier. Această acțiune va continua și în zilele următoare atât în municipiu, cât și în județul Arad.

21198079_10155784468869309_668707564_o

21216239_10155784468794309_426636515_o

21191418_10155784468839309_705417317_o

 

Taguri: , , ,


6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor