Rabotka tinteste functia de vicepresedinte

De Andreea Pintea
3Comentarii
Rabotka tinteste functia de vicepresedinte
ARAD. Isabela Rabotka a fost proaspăt aleasă în Comisia de Arbitraj din cadrul Partidului Naţional Liberal, însă ascensiunea sa în partid se pare că nu se va opri aici.

În următoarea perioadă, liberalii care au fost aleşi în această comisie vor trebui să aleagă şi conducerea sa, precum şi persoanele care vor fi vicepreşedinţi. Pentru un astfel de post, se pare, că îşi va depune şi Rabotka dosarul de candidat.

„Am reuşit să ajung în Comisia de Arbitraj în primul rând datorită spijinului pe care colegii mei liberali mi l-au arătat. Este important de spus că, începând de la acest Congres, fosta Comisie de Onoare şi Arbitraj a fost divizată în Comisia de Arbitraj şi Comisia de Etică. Eu fac parte din Comisia de Arbitraj, iar când se vor depune candidaturile pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte, o voi face şi eu”, a spus Rabotka.

PNL Arad îi mai are ca reprezentanţi la centru pe preşedintele Ioan Cristina şi deputatul Mihăiţă Calimente, ambii făcând parte din Biroul Politic Naţional.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor