Radio-ul vine la Arad cu un concert live de muzică istorică!

De Adriana Barbu
Radio-ul vine la Arad cu un concert live de muzică istorică!
„Eu aleg România” în faţa Primăriei Arad, o expoziţie de panouri dedicată Centenarului, cu un show de zile mari, organizat de Radio România şi ARADFM.

Radio România aduce istoria mai aproape de conștiința publicului. Cum? Printr-o expoziţie de panouri „Eu aleg România”, ediţie dedicată Anului Centenar, care va fi deschisă oficial, printr-un eveniment artistic de excepție. Totul se va întâmpla sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 19.00, pe platoul din fața Primăriei Arad, în organizarea Radio Timişoara și ARADFM.

„Pe fiecare dintre cele 10 panouri sunt prezentate câte 10 momente istorice ale poporului român (imagini și text, în total 100 de momente istorice), și un QRCODE cu trimitere către aplicația online a proiectului www.eualegromania.ro. Informațiile inserate pe standuri sunt elementele de prezentare (texte și fotografii) ale fiecăruia dintre cele 100 de momente ale istoriei poporului român, de la origini până în 1918, momente a căror prezentare editorială este realizată de Rețeaua Studiourilor Teritoriale în ediția centenară a campaniei editoriale România 100 – Eu aleg România”, ne informează Radio România.

Ce se va întâmpla exact în faţa Primăriei sâmbătă? „Spectacolul de deschidere va fi un eveniment artistic în stilul concertelor live de muzică istorică, însoțite de coregrafii și teatru medieval, un show al muzicienilor și dansatorilor din trupa de world music Peregrinii și al actorilor și jonglerilor din trupa Deep6 Project. Evenimentul va ilustra vârstele istorice ale României, de la specificul antic până la perioada secolelor 19 și 20, iar coregrafiile vor include prezentări de arme, jonglerii medievale cu steaguri, scene de bătălie și momente interactive. Fiecare spectacol se va încheia cu un show incendiar de lumină și foc, jonglerii cu flăcări și jerbe de jar, în stilul spectacolelor de carnaval medieval”, se arată în comunicatul celor de la Radio România şi ARADFM.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !