Raliul Aradului – etapă într-un nou trofeu european!

De Dan Lazar
Reactualizat la:
1Comentariu
Raliul Aradului – etapă într-un nou trofeu european!
Raliul Aradului KIA 2016 va face parte dintr-o competiţie ce se organizează în premieră: Turul European de Raliuri (TER).

Aradul este prima etapă a acestui tur, în 13-14 mai, urmând apoi runde la: Madeira (Portugalia; 4-6 august), Liezen (Austria; 24-25 septembrie) şi Sion-Martigny (Elveţia; 20-22 octombrie). „Această întrecere se organizează la iniţiativa lui Mihai Leu şi sperăm că va aduce la Arad maşini cât mai puternice şi piloţi cât mai valoroşi. La final se vor acorda premii într-un clasament separat”, ne-a declarat Ciprian Suărăşan (directorul organizatoric al Raliului Aradului). În ceea ce priveşte noutăţile, Suărăşan -„sufletul” competiţiei ajunsă la ediţia a VIII-a -, ne-a precizat că sunt două esenţiale: echipa ce organizează Raliul Aradului este 100% arădeană, iar parcul service este în centrul municipiului, pentru a-i apropia pe arădeni de acest eveniment.
De amintit că raliul arădean mai face parte din: Trofeul Balcanic, Trofeul Europei, CN de Raliuri şi CN Rally 2.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor