Raliul Aradului revine în luna lui florar

De Dan Lazar
Raliul Aradului revine în luna lui florar
Consiliul Federal al Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) a aprobat calendarul Campionatului Național de Raliuri Dunlop pentru sezonul 2018, Aradul fiind a treia etapă.

Campionatul va programa un total de 7 etape, în aceleași orașe ca și în sezonul 2017. „Caravana” va debuta la Brașov, în 24-25 martie, urmând apoi Raliul Clujului (4-5 mai), inclus și în circuitul TER. Raliul Aradului, ajuns la ediția a X-a, revine în luna lui florar, după ce în 2017 s-a desfășurat la început de iunie, având loc în 25-26 mai, tot în organizarea AMC Racing, clubul fostului campion de box și automobilism Mihai Leu. Urmează apoi etape în județele: Bacău (15-16 iunie, asemenea Aradului inclus în circuitul Trofeul European de Raliuri – ERT), Harghita (13-14 iulie), Iași (7-8 septembrie) și Sibiu (5-6 octombrie).

Consiliul Federal al FRAS a mai stabilit, în ultima ședință, ca în 2018 numărul minim de kilometri total ai probelor speciale dintr-un raliu să fie 120. Raliul arădean a avut în 2017 un număr de 116,87 km pe cele 9 probe speciale (5 diferite, inclusiv Superspeciala din centrul municipiului).

Câștigătorii edițiilor precedente
2009 Gergo Szabo (HUN) / Zoltan Kohler (HUN) / Mitsubishi Lancer Evo IX
2010 Gergo Szabo (HUN) / Levente Csegzy (HUN) / Mitsubishi Lancer Evo IX
2011 Valentin Porcișteanu / Dan Dobre (ROU) / Mitsubishi Lancer Evo IX
2012 Francois Delecour / Dominique Savignoni (FRA) / Peugeot 207 S2000
2013 Francois Delecour / Dominique Savignoni (FRA) / Peugeot 207 S2000
2014 Edwin Keleti / Botond Csomortani (ROU) / Ford Fiesta R5
2015 Simone Tempestini / Dorin Pulpea(ROU)/Ford Fiesta R5
2016 Simone Tempestini / Găureanu Carmen(ROU) Ford Fiesta R5
2017 Bogdan Marișca / Găureanu Carmen (ROU) Ford Fiesta R5



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !