Rămânem tot cu apă neagră

De Alin Gherasim
5Comentarii
Rămânem tot cu apă neagră
La robinet va curge în continuare apă colorată, chiar dacă avaria din Micălaca a fost reparată.

De trei zile la robinetele arădenilor curge apă colorată, apă „neagră”. De vină este avaria de la magistrala din Micălaca, acolo unde conducta a cedat. „De marţi dimineaţă, de la ora 7:00, şi până miercuri după-amiază, după ora 16:00, s-a lucrat la avaria de la magistrala din Micălaca”, ne-a informat Monica Iovan, purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă. Marţi şi miercuri, zeci de mii de arădeni nu au putut să folosească apa de la robinet pentru că aceasta a fost plină de impurităţi, de nisip şi, în plus, era aproape neagră.

Joi, numărul arădenilor care au avut probleme cu apa a mai scăzut, dar situaţia nu a dispărut cu totul. „O să mai curgă apă închisă la culoare o scurtă perioadă de timp, până se curăţă conductele”, a anunţat Iovan. Dar de ce s-a colorat apa? Pentru a nu sista în totalitate furnizarea apei potabile în oraş, Compania de Apă a decis să alimenteze casele arădenilor pe o reţea de conducte secundare. Apa a pus în mişcare mizeria de pe conducte, mizerie care a ajuns până la robinetele oamenilor.

Cât de periculoasă este apa „neagră” care a ajuns în casele arădenilor? Poate fi folosită la uz casnic? Pentru că de consumat nici nu poate fi vorba. Sunt nişte întrebări pertinente, de interes general, dar care nu au primit răspuns de la reprezentanţii Companiei de Apă Arad. Deşi am întrebat de două ori dacă există vreun pericol în apa colorată, nu am primit răspuns, ci doar vagi explicaţii.

Un lucru este cert: „oamenii nu vor bea apă de la robinet dacă aceasta este colorată”, după cum ne-a asigurat Monica Iovan. Într-adevăr, nu vor bea. Dar poate sunt unii arădeni care nu au altă soluţie. „Nici nu vor găti cu apa colorată”, este o altă precizare venită dinspre Compania de Apă. Din nou, o remarcă făcută fără fundament. Este aberant să le ceri arădenilor ca, timp de trei zile sau chiar mai mult, să nu gătească şi să cumpere mâncare. Ori să cumpere apă plată ca să gătească. Nu am primit răspuns nici măcar când am întrebat dacă ne putem spăla cu apa „neagră” de la robinet. În atare condiţii, era mai bine dacă cei de la Compania de Apă suspendau furnizarea apei potabile până la remedierea lucrărilor. Pentru că degeaba avem apă la robinet, oricum nu o putem folosi. După ce a ascuns faptul că apa potabilă din zona Ineului nu este, de fapt, potabilă, acum Compania de Apă evită să dea răspunsuri la întrebări simple, întrebări care privesc sănătatea arădenilor. Aşa că, dragi locuitori ai municipiului, sunteţi pe propria răspundere când vine vorba de apa ce vă e furnizată.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor