Care Kovesi, într-un interviu dat pentru americani, spune clar şi apăsat : „corupţia este adînc înrădăcinată în mentalitatea românească”. O minge ridicată la fileu, pe care ambasadorul Olandei nu putea să nu o plesnească, declarând fără echivoc că din această cauză ţara sa a fost obsesiv împotriva intrării României în Schengen. Mesajul americanilor este cât se poate de clar : nimeni nu are voie să cârtească împotriva Codruţei Kovesi, să îi ceară să nu-l mai protejeze pe Traian Băsescu. Nici măcar preşedintele Klaus Iohannis, care constatat că biroul în care a lucrat zece ani Băsescu este prea „întunecat”. Că zici despre birou că este „întunecat”, treacă- meargă, dar să nu te împingă dracul să vorbeşti despre trecutul lui Băsescu ! Pentru că acolo se ascund prea multe interese americane, iar dacă Iohannis sau altcineva le deranjează, s-ar putea ca statutul NATO să se modifice, să nu mai existe obligaţia apărării tuturor statelor membre în caz de conflict armat cu altă ţară. Cu atât mai puţin în cazul unui conflict intern, interetnic, cu care deja Antal Arpad a ameninţat şi nimeni din Comisia Europeană nu a găst de cuviinţă să spună ceva. Sper că preşedintele va găsi modalitatea obţinerii de garanţii ferme din partea uneia dintre cele două părţi, în loc să perpetueze catastrofala „strategie” a lui Băsescu, de a suporta şantaje din ambele părţi.
simion.todoca@russmedia.ro
Citat : „Preşedintele trebuie să obţină garanţii dintr-o parte, în loc de şantaje permanente din ambele părţi”
Ravase de la Uncle Sam
De Crăciun, americanii au avut grijă să-i transmită preşedintelui României să nu cumva să-i treacă prin minte că e de capul lui, că trebuie să lucreze cot la cot cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, împotriva corupţiei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
Local
Alesul USR a fost nevoit să ia această decizie pentru a putea candida la funcţia de primar al comunei Bata.
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
România
Actorul Andrian Locovei, din cadrul Teatrului „Regina Maria” din Oradea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare sub acuzația de viol, într-un dosar în care partea vătămată este o actriță.
Local
Miercuri, 31 din cele 33 de paturi disponibile pe Secția Boli Infecțioase Copii a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad erau ocupate de pacienți cu rujeolă.
Advertorial
Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Arad. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în aplicație, Star Taxi va oferi un timp de preluare al clienților extrem de redus. De asemenea, utilizatorii au posibilitatea de a selecta opțiunea de plată dorită – card, numerar sau opțiunea corporate, prin serviciul Star Taxi Corporate dedicat companiilor, prin care acestea pot asigura transportul decontat angajaților.
Citiți principiile noastre de moderare aici!