Război politic pentru ştrand

4Comentarii
Război politic pentru ştrand
Război politic pentru ştrand
ARAD – Consilierii, puşi să voteze preluarea ştrandului, deşi joi au votat pentru amânarea preluării.

Se poartă una dintre cele mai grele bătălii din ultimele luni. Totul, pentru ştrandul Neptun. Primăria i-a convocat pe aleşii municipali într-o nouă şedinţă, de această dată extraordinară, miercuri, cu toate că, la finele săptămânii trecute, avusese loc şedinţa ordinară. Motivul acestei convocări de urgenţă e evident pentru oricine citeşte proiectele aflate pe ordinea de zi a şedinţei ordinare, acolo unde se regăseşte şi proiectul privind preluarea în gestiunea Municipiului Arad a mijloacelor fixe aferente ştrandului Neptun.

Un lucru e cât se poate de clar: primăriei nu i-a plăcut palma zdravănă încasată de la consilierii liberali. În pofida faptului că 13 consilieri au votat pentru amânarea preluării ştrandului de către Municipalitate până în toamnă, iar votul majorităţii ar trebui să fie lege în CLM, Primăria revine cu proiectul său şi îl supune, din nou, votului aleşilor, miercuri.

Schimbarea
Care sunt schimbările care au avut loc de joi până acum? A avut loc, de pildă, o nouă Adunare Generală a Acţionarilor la GCA, în condiţiile în care, joi, absenţa unei hotărâri a celor din AGA societăţii a reprezentat, dincolo de motivaţiile politice, un motiv suficient pentru consilierii liberali să nu voteze proiectul de preluare. Din informaţiile pe care le deţinem, nici adunarea de vineri nu a fost una tocmai legal convocată şi constituită, aşa că aceasta nu a beneficiat de votul consilierului liberal numit să reprezinte CLM aici. În plus, au apărut deja zvonuri care vorbesc de faptul că aleşii liberali au revenit la sentimente mai bune faţă de colegii democraţi şi că, datorită negocierilor, liberalii îşi vor revizui atitudinea, iar preluare ştrandului de către Primărie (o chestiune ce devine, se vede, extrem de importantă pentru executiv) va fi posibilă, ca urmare, a votului de miercuri. Rămâne de văzut cum vor vota, miercuri, consilierii liberali.

 

Fact box:

Motivaţie necredibilă
Un lucru e sigur: motivaţia democrată, potrivit căruia în absenţa votului pentru proiect ştrandul rămâne al nimănui nu stă în picioare. Sau dacă afirmaţia e valabilă, nu e valabilă de acum, ci din 1 ianuarie 2007, de când GCA nu mai avea mandat special de administrare a bazei de agrement.

A.B.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor