Sala Polivalentă este în weekend gazda unui târg, astfel că oficialii Crișului Ch. Criș au încercat să își convingă partenera de întrecere - CSU Oradea - să se întâlnească luni. Cei de pe Crișul Repede nu au fost de acord, astfel că partida din runda a șasea a ligii secunde de handbal feminin va avea loc sâmbătă, de la ora 14.00, la sala „UAV - Mihai Botez”, gazdele sperând să rămână neînvinse pe propriul teren.
Scris de Dan Lazar-Sala Polivalentă este în weekend gazda unui târg, astfel că oficialii Crișului Ch. Criș au încercat să își convingă partenera de întrecere - CSU Oradea - să se întâlnească luni. Cei de pe Crișul Repede nu au fost de acord, astfel că partida din runda a șasea a ligii secunde de handbal feminin va avea loc sâmbătă, de la ora 14.00, la sala „UAV - Mihai Botez”, gazdele sperând să rămână neînvinse pe propriul teren.
De remarcat că cele două grupări sunt în „război”, arădenii reclamând la FRH faptul că CSU Oradea nu acordă transferul jucătoarelor Bianca Mîrcă și Livia Put, care și-au manifestat, încă din vară, interesul de a juca pentru Crișul. În prima fază, Federația a luat partea Oradiei, însă Crișul nu renunță la jucătoare, care continuă să se pregătească la Arad.
Disputa de sâmbătă este oficiată de cuplul Cruceru / Rădulescu (Mehedinți).
Banca Centrală a Greciei (BoG) a înrăutăţit luni previziunile privind evoluţia economiei, pentru a doua oară din decembrie, pe fondul posibilei escaladări a crizelor geopolitice din Ucraina şi Orientul Mijlociu, cu consecinţe asupra mediului economic mondial, informează publicaţia Kathimerini.
Consiliul UE, ce reuneşte statele membre, a adoptat luni un acord convenit de acestea săptămâna trecută pentru a creşte cu 5 miliarde de euro ajutorul oferit armatei ucrainene prin fondul extrabugetar constituit din contribuţiile statelor UE, denumit Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF). 2
Fostul oligarh şi actualul opozant în exil al Kremlinului, Mihail Hodorkovski, a îndemnat luni guvernele occidentale să nu recunoască victoria în alegeri a lui Vladimir Putin şi a dat asigurări că opoziţia este unită împotriva preşedintelui rus, relatează AFP. 1
Clubul Nottingham Forest a fost penalizat luni cu retragerea a patru puncte în clasamentul campionatului de fotbal al Angliei, pentru încălcarea regulilor financiare ale Premier League, informează presa internaţională.
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a strâns, în februarie, 53 de milioane de dolari pentru campania sa de realegere la Casa Albă şi a acumulat până acum 155 milioane de dolari, a informat duminică echipa sa într-un comunicat de presă preluat de EFE. 1
Aradul va avea „cel mai perfomant și avansat tehnologic sistem de supraveghere video din România”. 5
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!