Arad. Totul se reduce la bani. Cele două norme și jumătate sunt aprobate (deși nu rezolvă decât într-o foarte mică măsură problema de la PP1) dar nu sunt aprobați și banii pentru ele. Adică nu există aprobare pentru a intra în bugetul grădiniței. Ordonatorul de credite, adică Primăria muncipiului Arad, refuză să dea aprobarea pentru organizarea concursului pentru că bugetul unității de învățământ este insuficient. E nevoie de o aprobare de la Ministerul Finanțelor către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad pentru a fi transferați bani către grădiniță. Cine ar fi trebuit să facă această solicitare către minister? Primarul municipiului susține că această sumă a fost solicitată, dar …nu sunt bani alocați grădiniţei, deși există în conturile Trezoreriei, dar trebuie să fie mutați pe bugetul de la PP1. „Reacția educatoarelor de la Grădinița PP1 este îndreptățită. Solicit tuturor grădinițelor, liceelor să reacționeze la fel. Este singura perioadă în care Guvernul dă orice”, spune Falcă.
Inspectoratul Școlar Județean susține, de asemenea, demersul cadrelor didactice care au intrat în grevă japoneză. Mai mult, inspectorul școlar general, Claudius Mladin a declarat că „am făcut tot ceea se putea face. Am aprobat în Consiliul de Administrație al IȘJ cele două norme și jumătate. Am făcut adresele către Primăria Municipiului pentru a putea permite școlii să organizeze concurs pentru posturile aprobate. Mai mult în cursul zilei de joi am luat legătura cu reprezentanți ai Ministerului Educației și ai Ministerului Finanțelor pentru a urgenta aprobarea sumei necesare. Avem promisiune că, în cel mai scurt timp, lucrurile se vor rezolva”, a declarat inspectorul școlar general.
Luni, cadrele didactice de la grădiniță au solicitat o întâlnire cu reprezentanți ai primăriei, ai IȘJ, ai părinților și ai sindicatelor pentru a fi găsită o soluție viabilă. Pentru că fiecare parte și-a făcut treaba, dar lucrurile au rămas blocate. Vina aparține din nou sistemului. Un sistem blocat în costurile per elev, costuri impuse prin Legea Educație, calculate nu se știe cum și care mai includ pe lângă cheltuieli cu salariile și pe cele cu cheltuielile de întreținere. În aceste condiții, tăierea masivă a numărului de norme în 2010 nu a mai putut fi reparată. Banii nu au mai ajuns niciodată pentru a se face angajări. Orice demisie dintr-o unitate de învățământ era urmată de blocarea postului. Acum s-a ajuns la limita suportabilității. Greva poate va rezolva două posturi în plus pentru PP1 dar mai rămân de rezolvat alte opt norme pentru a funcționa conform legii. Și multe altele pentru celelalte grădinițe. De câte greve va mai fi nevoie?
Reactii oficiale la protestul de la PP1
Banii sunt în Trezorerie. E nevoie doar de aprobare de la minister pentru a fi folosiți. Cine trebuie să ceară aprobarea?
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 23 din Liga 4 la fotbal programează câteva dueluri atractive, cu implicaţii în lupta pentru partea superioară a clasamentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!