Realitatea se bate cu webul

Realitatea se bate cu webul
ARAD – Conform paginii de web a MECTS destinată judeţului Arad inspectorul scolar general este prof. Marius Göndör

Paginile de web ale instituţiilor nu sunt actualizate  în funcţie de schimbările de nume, e drept destul de dese, ale celor din fruntea instituţiilor. Deşi informaţiile cele mai calde sunt întotdeauna pe internet se mai întâmplă ca tocmai paginile oficiale ale ministerelor să fie depăşite de realitate. Şi nu e normal pentru că sunt considerate una din cele mai credibile surse în domeniul respectiv. Spre exemplu pe site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, la pagina destinată judeţului nostru, apare ca inspector şcolar general, prof. Marius Göndör. De la plecarea profesorului  Göndör în Parlament au mai trecut pe scaunul destinat inspectorului şcolar general, prof. Eugenia Groşan(instalată în mai 2009) şi actualul şef al IŞJ, prof. Mirela Aldescu (numită,  în octombrie 2009, după demisia predecesoarei). A trecut totuşi ceva vreme iar cei care administrează pagina (SIVECO) nu au făcut încă actualizarea datelor. Nu ştim în ce măsură datele statistice postate acolo mai corespund prezentului, dar cu siguranţă o parte din ele au rămas blocate în trecut.

Uite cultele, nu sunt cultele

Aceeaşi poveste şi la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional unde au uitat să schimbe antetul instituţiei pe paginile de web.  Secretariatul pentru Culte nu mai este la Ministerul Culturii ci în subordinea directă a primului ministru. Lucru cert, legiferat prin Hotărîrea 22 din 6 ianuarie 2010. Aşa se explică şi noul antet afişat pe clădirile Direcţiilor judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural care au devenit Direcţii pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional. Au pierdut cultele conform HG dar paginile de web ale direcţiilor judeţene, inclusiv a celei din Arad, sunt în continuare cu vechea titulă. O veche meteahnă a românilor de a face lucrurile doar pe jumătate. Aşa încât chiar dacă oficial nu mai sunt la Ministerul Culturii, cultele stau liniştite pe paginile de web ale fostelor lor instituţii.

JA-M.A.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !