Rece şi cald la ICIM

Rece şi cald la ICIM
ARAD – Baschetbalistele Aradului au cedat, sâmbătă, la Satu Mare, ieri învingând, la Arad, pe Sportul.

În faţa unui public numeros, BC ICIM a suferit a treia înfrângere a sezonului, 68-58 (20-9, 12-21, 24-10, 12-18) pe terenul nou-pomovatei CSM Satu Mare. Cu americanca Graham în prim plan, aceasta câştigând clar duelul cu cealaltă jucătoare de peste Ocean, Tiffany Brown, gazdele au controlat partida de la un capăt la altul, trupa lui Dan Moraru evoluând sub aşteptări. Ieri, la sala „Decebal”, arădencele şi-au mai refăcut moralul, junioarele Diana Moraru, Anda Boltaşu, Ştefania şi Laura Pal debutând la ICIM, primele două fiind chiar printre topul marcatoarelor dominat de Anita Meszaros.

Antrenorul Dan Moraru a înscris pe foaia de joc următorul lot: L. Pal, Ionescu 8+14, Brown 8 (2×3)+0, Boltaşu 0+6, Meszaros 12+37, Moraru 0+3, Bucică 16 (2)+9 (1), Şt. Pal, Tarţa 14 (4)+16 (1), Urban 0+12 (2). În înfrângerea de la Satu Mare, pentru echipa prezidată de ex-managerul BC ICIM, Petru Eleş, au punctat: Graham 31 (3), Drăgoescu 15 (3), Urse 13 (1), Czukor 6 (1) şi Pricop 3. Ieri la „Decebal” pentru Sportul a înscris: Ionescu 3, Mitroi 6, Lungu 10 (2), Cl. Uşurelu 6, Vlad 3 (1), L. Uşurelu 2, Olaru 7 şi Băluţă 15 (3).

În această săptămână, BC ICIM va juca dubla cu Tarbes din EuroCup, ambele jocuri în Franţa.

Dan Lazăr

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !