Elevii lui Marius Mascovits și Radu Sabău vor avea ocazia să îşi măsoare forţele cu: CSU de Vest Timişoara (favorita clară la calificare), Volei Club Zalău şi CSU Braşov. Lupta pentru locul doi, care duce și el la turneul de promovare se dă între gazde și arădeni, cele două echipe împărțindu-și victoriile în sezonul regulat.
Tot în perioada 22-24 martie va avea loc şi turneul final al Seriei Est, la Buzău, la care participă: Gloria Buzău, Ştiinţa, Rapid (ambele din Bucureşti) şi CSM Suceava. Primele două clasate din fiecare turneu se vor califica la turneul de promovare pentru Divizia A1, care se va disputa în perioada 12-14 aprilie.
„Încercăm să facem o figură cât mai frumoasă. Cred că avem forța pentru a ajunge la turneul de promovare”, afirmă antrenorul Marius Mascovits, care se va putea baza la Zalău și pe noua achiziție, Daniel Dincă (ex-Timișoara).
ProVolei caută drumul spre promovare
ProVolei caută drumul spre promovare
ZALĂU. Voleibaliștii de la UVVG ProVolei Arad susțin, la finele acestei săptămâni, la Zalău, meciurile din cadrul turneului play-off al Seriei Vest din Divizia A2.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
Local
Alesul USR a fost nevoit să ia această decizie pentru a putea candida la funcţia de primar al comunei Bata.
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
România
Actorul Andrian Locovei, din cadrul Teatrului „Regina Maria” din Oradea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare sub acuzația de viol, într-un dosar în care partea vătămată este o actriță.
Local
Miercuri, 31 din cele 33 de paturi disponibile pe Secția Boli Infecțioase Copii a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad erau ocupate de pacienți cu rujeolă.
Advertorial
Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Arad. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în aplicație, Star Taxi va oferi un timp de preluare al clienților extrem de redus. De asemenea, utilizatorii au posibilitatea de a selecta opțiunea de plată dorită – card, numerar sau opțiunea corporate, prin serviciul Star Taxi Corporate dedicat companiilor, prin care acestea pot asigura transportul decontat angajaților.
Citiți principiile noastre de moderare aici!