Recomandări medicale pentru combaterea caniculei

11Comentarii
Recomandări medicale pentru combaterea caniculei
Date fiind temperaturile ridicate din această perioadă, Direcţia de Sănătate Publică Arad, prin Compartimentul Evaluarea şi Promovarea Sănătăţii, face câteva recomandări care pot reduce semnificativ riscurile medicale cauzate de temperaturile foarte înalte.

Iată-le:

*Evitaţi ieşirile şi activitatea fizică (sport, grădinărit, munci mai grele) între orele 11-18. Încercaţi să staţi cât mai mult în locuri răcoroase, cu umbră. Este indicat ca plimbările să se facă dimineaţa şi seara.

*Dacă este necesar să ieşiţi, încercaţi să staţi sau să mergeţi mai mult prin zonele cu umbră. Protejaţi-vă capul, faţa şi ochii cu ajutorul unei pălării şi al ochelarilor de soare. Purtaţi haine de culoare deschisă, subţiri, comode; de preferat sunt cele din in şi bumbac; evitaţi-le pe cât se poate pe cele din materiale sintetice care nu permit o bună aerisire a corpului. Este bine să aveţi la îndemână o sticlă cu apă.

*Consumaţi cel puţin 2 litri de lichide pe zi (apă plată, apă minerală, sucuri de fructe şi legume) fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 15-20 minute. Lichidele nu trebuie băute prea reci pentru că în acest caz se elimină înainte de a hidrata organismul. Foarte bune sunt ceaiurile călduţe sau la temperatura camerei, uşor îndulcite.

*Alimentaţia trebuie să fie una uşoară, să conţină alimente proaspete, fără prea multe calorii. Recomandate sunt carnea slabă preparată la grătar, lactatele, cerealele precum şi cât mai multe fructe şi legume care, prin apa, sărurile minerale şi vitaminele pe care le conţin, asigură în mod constant hidratarea organismului (o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă). Evitaţi sau măcar limitaţi consumul de grăsimi şi dulciuri concentrate.

*Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de apărare a organismului împotriva căldurii. Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

*Faceţi cât mai des duşuri cu apă călduţă. Puteţi utiliza spray-uri cu apă minerală pentru hidratarea pielii.

*În interiorul locuinţei staţi în camerele cele mai răcoroase. Dacă nu aveţi o cameră răcoroasă, apelaţi la un ventilator sau la un aparat de aer condiţionat pentru a răcori atmosfera.

*Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32°C. Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine).

Recomandări pentru copii

*realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldură, umiditate exesivă și curenți de aer;

*nu trebuie introduse alimente noi în această perioadă;

*se va realiza hidratarea corespunzătoare, iar sugarul va fi alăptat ori de câte ori solicită;

*copilul va fi îmbrăcat lejer, cu hăinuțe din materiale textile vegetale, comode, nu va fi scos din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi, obligatoriu cu bonetă de pânză;

*copiii vor primi apă plată sau apă cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructe proaspete și foarte bine spălate;

*mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apă plată sau apă cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe, făcute în casă și fără adaos de conservanți;

Recomandări pentru persoanele vârstnice și cu afecțiuni cronice

*crearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;

*hidratare corespunzătoare cu apă plată sau apă cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe, făcute în casă și fără adaos de conservanți;

*alimentația va fi predominant din legume și fructe proaspete, se vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care dispun de instalații frigorifice funcționale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor ușor perisabile, consumul de alcool și cafea în timpul caniculei,

*se va evita circulația în perioadele de vârf ale caniculei și dacă este absolut necesar, se va folosi îmbrăcăminte ușoară din materiale vegetale și pălăriuță de protecție;

*persoanele care suferă de anumite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului;

*în aceste perioade este foarte util ca persoanele cu afecțiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, mentale să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente, menținerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a câte 3-4 dușuri pe zi.

Recomandări pentru angajatori în vederea ameliorării condițiilor de muncă

*reducerea intensității și ritmului activităților fizice;

*asigurarea ventilației la locul de muncă;

*alternarea efortului dinamic cu cel static;

*alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer;

*asigurarea adecvată a apei minerale, câte 2-4 litri/persoană/schimb;

*asigurarea echipamentului individual de protecție.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor