Recons a început să ridice maşinile în Arad

De Alin Gherasim
51Comentarii
Recons a început să ridice maşinile în Arad
© Sursa foto: Facebook.com
Societatea Primăriei Arad a început să ridice autoturismele parcate neregulamentar în Arad.

Arădeni, autoturismele vă sunt în pericol! Asta dacă alegeţi să parcaţi neregulamentar, să blocaţi benzi de circulaţie ori intrări în curţi sau ganguri. Începând de marţi, 17 aprilie, a intrat în vigoare hotărârea 73/2018 a Consiliului Local Municipal Arad, hotărâre în baza căreia maşinile parcate neregulamentar sunt ridicate de către Recons. Un agent constatator al Poliţiei Locale sau Poliţiei Rutiere întocmeşte un proces verbal, iar în baza acestuia, angajaţii de la Recons ridică autoturismele care au fost parcate ilegal. Totodată, Recons va începe să „adune” şi maşinile abandonate pe domeniul public al municipiului, indiferent dacă acestea au proprietar sau nu. Toate autoturismele sunt transportate cu platforma la sediul Recons, de pe strada Dosoftei.

Cu plată

Proprietarii maşinilor ridicate de către cei de la Recons îşi pot recupera autoturismele, dar numai după ce au plătit toate tarifele. Şi nu sunt deloc puţine. Trebuie plătit tariful de ridicare, cel de transport, dar şi tariful de depozitare a maşinii care a fost ridicată. Vehiculele vor fi eliberate doar proprietarului sau a împuternicitului, restituirea maşinilor fiind făcută în baza unui proces verbal de predare-primire în care se va menţiona starea vehiculului.

Şi tarifele

Potrivit hotărârii CLM care reglementează ridicarea vehiculelor parcate neregulamentar, cei care doresc să îşi recupereze autoturismele vor trebui să plătească nişte sume „frumuşele”. Tariful de ridicare este de 160 de lei, iar tariful de transport este de 190 de lei. Din start, şoferii vor trebui să plătească 350 de lei dacă vor să îşi recupereze maşinile. Totodată, Recons percepe şi un tarif de 20 de lei pe zi pentru depozitarea vehiculelor. Drept urmare, dacă proprietarul observă după câteva zile că maşina i-a fost ridicată, va trebui să plătească şi depozitarea.



51Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor