Record personal în Cehia

De Dan Lazar
Record personal în Cehia
Secţia de tir a CSM Arad se pregăteşte de etapa a 6-a, ultima, a Campionatului Naţional de glonţ, programată la finele săptămânii la Bucureşti.

Între timp, două pistolare arădene, Daria Haristiade şi Andrada Gheocel, au participat recent la concursul internaţional de la Pilsen (Cehia), unde s-au şi făcut remarcate în competiţia junioarelor: „Fetele au tras bine, Gheocel 353, dar mai ales Haristiade, 371, care şi-a şi făcut record personal. Ambele sunt junioare de mare perspectivă, probabil că de la anul vor participa alături de lot la competiţile majore”, a spus, pentru siteul clubului arădean, Gheorghe Pop, antrenor al secţiei de tir la CSM Arad.

La rândul lui, Casian Codrean e gata de Campionatele Mondialele ale juniorilor din Germania, programate în perioada 22-30 iunie, unde urmează să tragă în probele de pistol aer comprimat şi pistol liber. „Va fi un pic mai greu, nivelul va fi foarte ridicat. Chinezii sunt foarte buni la juniori, dar dacă prindem finala sau măcar o clasare în primele 10 locuri vom fi unde ar trebui să fim”, mai spune Pop.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase