Redebut cu dreptul

4Comentarii
Redebut cu dreptul
Dan Moraru a redebutat la cârma echipei arădene de baschet feminin cu un succes: 63-41 cu BCT Alexandria.

Meci de „cascadorii râsului” aseară în Polivalenta arădeană, cei 200 de spectatori regretând în mare măsură că şi-au pierdut timpul cu un asemenea eveniment. Greşeli de începătoare făcute de majoritatea jucătoarelor prezente pe teren au dus cu gândul la un meci din Cupa „Liceelor”, însă mulţi au spus că şi acolo se joacă  mai bine decât au făcut-o ieri ocupantele locurilor trei şi patru din Divizia A!
Gazdele au avut în bosniaca Blijana Savic o excelentă realizatoare, dar şi o bună recuperatoare (2 recuperări ofensive şi 14 defensive), satisfăcător evoluând Orosz, Graham şi Meszaros, ultima ţinută în continuare destul de mult pe banca.

De la oaspete, care nu au arătat deloc a echipă de primele patru, singura care s-a zbătut a fost ex-arădenca Viorela Rus, elevele lui Mădălin Piperea nefăcând faţă presingului practicat de arădence, lipsindu-le evident un conducător de joc autentic.
ICIM a marcat prin: Stoenescu 7 (1×3), Prassa, Orosz 8, Graham 11 (1), Savic 21 (1), Milovanovic 8, Meszaros 8, BCT Alexandria răspunzând prin Rus 12, Mikus 11 (1), Moroşan 8, Teodorescu 3 (1), Cr. Cutaş 3, Bucică 2 şi Chivu .
Meciul cu Alexandria – scor 63-41 - a fost primul din acest sezon fără grecul Diamantakos pe bancă, funcţia de antrenor principal fiind preluată de profesorul Dan Moraru. Din câte se pare la gruparea arădeană va fi instalat, în curând, un antrenor american, Stacey Nolan, fost la Sf. Gheorghe.

D.L.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor