„Regele plângea în hohote”

De Andreea Pintea
7Comentarii
„Regele plângea în hohote”
„Nu îmi e rușine să recunosc că am plâns”, mărturisește prof. univ. dr. Lizica Mihuț, după aflarea veștii că Regele Mihai I al României a încetat din viață. „Universitatea Aurel Vlaicu Arad a fost prima instituție academica din România care i-a conferit regelui Mihai I, înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa, la propunerea domnilor Tiberiu Dekany şi Artur Chomiuc, copreședinți ai Asociației Amicii Regelui Mihai – o asociație admirabilă prin dăruirea și sacrificiile sale materiale și nu numai.

În cadrul festivității, stăteam alături de Regele Mihai și susțineam un Laudatio pentru care mă pregătisem câteva luni. Îl auzeam pe Regele Mihai plângând în hohote pe dinăuntru. Fusese învățat, probabil, să plângă numai pe dinăuntru. Este greu de exprimat în cuvinte acel moment unic în care o sală arhiplină își omagia întâia data Regele! Rememorez și acum cu emoție acele momente, iar pledoaria Majestății Sale pentru Democrație și Libertate, pentru Identitate și Demnitate trebuie să constituie pentru noi, un liant al Concordiei și Unității Naționale”, a mai spus prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

UAV a fost prima universitate care a oferit Regelui Mihai titlul de Doctor Honoris Causa.

Taguri:


7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor