Regii valsului revin la Arad

De Vasile Filip
Invitaţia este lansată
Invitaţia este lansată
Deşi ne topim în căldura verii, Johann Strauss Ensemble ne pregăteşte pentru magia Crăciunului.

Pentru publicul român, muzica vieneză a devenit o tradiție în perioada sărbătorilor de iarnă. Drept mărturie stă cel de-al unsprezecelea an consecutiv în care orchestra Johann Strauss Ensemble a fost invitată să concerteze în țara noastră.
Muzicienii austrieci, supranumiți de presa internațională „Regii valsului”, vor străbate România într-un turneu național, între 10 şi 21 decembrie. Vor avea loc reprezentații în Iași, Bacău, Bistrița, Târgu Mureș, Cluj, Arad, Oradea, Timișoara, Sibiu, Brașov și București.
În fiecare an, austriecii se întorc cu entuziasm, afirmând că ar putea aduna într-un roman peripețiile prin care au trecut în turneele românești. De la simple anecdote, la inedita reprezentație din 2010, când autocarul cu recuzită a rămas blocat pe drumurile înzăpezite, iar muzicienii au concertat în blugi si pulovere.
Johann Strauss Ensamble reunește unii dintre cei mai talentați muzicieni ai Austriei, rețeta succesului lor fiind calitatea incontestabilă a actului artistic, precum și ușurința de a se conecta cu publicul.
Dirijorul ansamblului, Russell McGregor, o prezență plină de fascinație și magnetism, nu a dezamăgit niciodată exigența publicului român. Înzestrat cu o energie molipsitoare, muzicienii, precum și spectatorii, rezonează sub bagheta sa.

„Sora mai mică”

Vioara la care cântă Russell McGregor a fost fabricată în anul 1697 de către Carlo Giuseppe Testore, aceasta fiind „sora mai mică” a celebrei viole a lui Wolfgang Amadeus Mozart.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase