Am lăudat judeţul, dar la final am introdus şi două rânduri cu o situaţie, de la Vinga, în care spuneam că se lucrează lent, că ce se întâmplă acolo face notă discordantă cu modul în care se desfăşoară lucrările în judeţ. Cei de la „Scânteia” îmi spuneau: „Măi, mai dă şi câte ceva negativ, că nu poţi defila tot cu steagul sus”. Ei bine, m-a sunat Romulus Haţegan, care era şef de cabinet, că mă cheamă primul secretar. Cu inima cât un purice, am dat o fugă la partid. Când am intrat în birou, primul secretar vorbea cu Ion Dincă, poreclit „Ion de te leagă”. Zice primul secretar: „Uite că tocmai a intrat băiatul ăsta, care s-a apucat să facă pe deşteptul”! Au mai vorbit ce au mai vorbit şi apoi m-a luat la rost. Că ce e aia „notă discordantă”. Că dacă mă pricep aşa de bine la agricultură, îmi dă o formaţie să o conduc – trebuie să spun că Ceauşescu a făcut reduceri şi noi, corespondenţii, am fost trecuţi la comitetul judeţean de partid, ca să nu dea afară pe cei din redacţia bucureşteana.
Atunci, ascultând criticile, am trăit un sentiment aparte, mi-am dorit să ajung ziua în care chiar să pot scrie ce gândesc. Nu speram să se întâmple, dar uite că soarta mi-a fost favorabilă. Acum chiar scriu ce gândesc. Ştiu că nu sunt comod, mi-am pierdut şi prieteni, angajaţi politic, din această cauză. Dar nu aş mai accepta în niciun fel să fiu sluga, fie şi bine plătită ori bine răsplătită, a unui partid. Văd tot felul de aşa-zişi liber cugetători care cântă în strună portocaliilor şi trag folose de pe urma asta. Bani, posturi călduţe, fel de fel de favoruri. Mi-ar fi greaţă să fac aşa ceva. Prea mult mi-am dorit să pot spune ce gândesc pentru a-mi vinde libertatea de a gândi.
Ştiu că unii dintre actualii administratori ai Judeţului, ba chiar şi unii conţopişti din presă, m-au cercetat pe la dosare, să mă găsească drept fost colaborator al Securităţii. Ştiu şi că i-am dezamăgit, dar nu am avut asemenea înclinaţii. Nu m-am compromis în faţa nimănui, şi ca să evit compromiterea am evadat multă vreme în rubricile de sport. Nici acolo nu eram comod, criticam şi partidul, cel local, dar în materie de sport se mai ierta. Una peste alta, nu voi fi niciodata de vânzare!
T.M.
